Poveste adevărată: "Soţul meu a donat spermă şi are un copil pe care nu-l doream"

Theo a avut o viaţă zbuciumată în tinereţe. Rocker, student sărac, băutură cât cuprinde, fumat diverse, femei mai mult sau mai puţin frumoase. Pe la 23 de ani, când a pierdut un pariu la un joc stupid de cărţi, a fost nevoit să meargă să doneze spermă, ca să satisfacă dorinţele partenerilor de joc, amuzaţi de postura asta pe care n-o încercaseră.

Ulterior a uitat de treaba asta, până acum un an când ne-am trezit la uşă cu o femeie cu un băieţel de mână. I-a spus că e băiatul lui şi are nevoie de ajutor.

Viaţa lui Theo a fost haotică până acum şapte ani, când m-a întâlnit pe mine. Ne-am căsătorit, ne-am mutat din Bucureşti, şi-a luat un job stabil, am format o familie. Totul mai puţin un copil pe care ni-l dorim mult, dar pe care, se pare, eu nu sunt capabilă să-l fac. E surprinzător pentru cei care l-au cunoscut pe Theo în tinereţe, să-l vadă azi, la 35 de ani, aşezat la casa lui, cu început de burtică, conducând o maşină de teren şi tânjind să aibă un urmaş pe care să-l înveţe tot ce ştie el.

Am mers la medici, am încercat şi fertilizarea in vitro, am trecut prin multe din procedurile destul de invazive care înseamnă procreere după temperatură şi ovulaţie. Şi totuşi fără succes. Am avut la un moment dat şi disensiuni pe tema asta pentru că dintre noi doi el pare cel mai determinat să avem acest copil. Eu nu sunt atât de disperată. Dacă natura vrea să ne facă părinţi, o să ne facă, dacă nu, nu. Medicul oricum ne-a spus că teoretic, fiziologic nu e ceva în neregulă cu noi, cu mine, ci pur şi simplu ... nu se întâmplă. Deci e posibil să se întâmple vreodată sau deloc.

Theo, însă, s-a transformat în ultimii ani într-un om pasionat de copii. Îi invidiază pe prietenii care au, îşi doreşte foarte mult, tânjeşte şi speră de fiecare dată când aveam vreun mic semn de întrebare după o inseminare.
 
Până anul trecut când Dora, această femeie pe care speram să n-o cunosc niciodată în viaţa mea, ni l-a băgat pe gât pe Titus. Fiul ei de zece ani, pe care susţine că l-a făcut cu sperma lui Theo.

Ştiu, o să vă întrebaţi de unde ştie.

Credeţi că în România funcţionează secretul bancar? Ei bine, cel dintr-o bancă de spermă nu funcţionează. Dora ne-a spus că a aflat pentru că Titus are o boală rară, şi le-a forţat mâna celor de la banca de spermă să spună cine e donatorul, ca să poată să-l ajute, eventual pe copil. Copilul pare în regulă, numai că într-adevăr are o boală rară de sânge. Dora a aflat de la medici să tatăl biologic ar avea şanse să-l ajute, având aceeaşi grupă de sânge. Theo a fost bulversat de veste şi pe cât de revoltată am fost eu de intruziunea bruscă în viaţa noastră, pe atât de fericit a fost el când şi-a îmbrăţişat fiul. Deşi nici nu ştia sigur că e al lui.

E interesant să vezi reacţia unui bărbat care îşi doreşte un copil, şi e pus în faţa acestei posibilităţi, de a fi tatăl fără voie al unui copil gata făcut. Se comportă ca un copil în faţa bradului de Crăciun. Practic e imposibil să-l mai aduci la raţiune în acele momente. Aşa că Theo şi-a îmbrăţişat rolul de tată mult înainte de a afla rezultatul testului de paternitate.

Ce a urmat vă imaginaţi. Titus şi Dora au intrat în viaţa noastră cu forţa şi nu dau semne că s-ar da duşi. Theo şi Titus sunt cu adevărat ceea ce se cheamă tată şi fiu. Iar Dora pare mult mai apropiată de această nouă familie decât sunt eu de Theo. Asist de un an de zile la modul subtil şi implacabil în care sunt dată la o parte, îndepărtată de soţul meu, din familia mea, din casa mea.

Poate că pare că sunt geloasă, poate chiar sunt, dar realitatea e că nu mi se pare normală această situaţie. OK, copilul are nevoie de sângele tatălui, din când în când, acum că s-au descoperit are nevoie şi de prezenţa lui, de influenţa lui. Theo este mai mult decât bucuros să-l şi ajute cu bani. Dar de aici până la a se instala în viaţa noastră mi se pare cale lungă. Iar Dora, femeie singură cu un copil făcut in vitro, pare că nu pricepe acest detaliu. Dimpotrivă, câteodată mi se pare că chiar i-ar surâde ideea de a forma o familie cu tatăl biologic al copilului ei. Iar eu mă simt în plus.

Nu vreau să produc discuţii cu Theo pe tema asta pentru că nu vreau să creadă că sunt împotriva sentimentelor lui paterne, dar nu ştiu cum să-l fac să înţeleagă că eu mă simt dată la o parte pe nedrept din viaţa lui, de doi oameni străini. Chiar dacă cel mic e sânge din sângele lui...

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.