Poveste adevărată: "Am o idilă cu un subaltern mai tânăr, proaspăt tătic"

Când Ioana şi Sorin s-au angajat la noi în firmă eu am participat la recrutarea lor. L-am intervievat pe el pentru că urma să lucreze în departamentul meu, şi l-am plăcut din prima clipă.

A fost o chimie sesizată şi de el. Dar asta era acum cinci ani, când eu aveam 35 de ani, el abia terminase facultatea, şi Ioana încă nu-i devenise soţie. Erau doar iubiţi din facultate. Cinci ani mai târziu, ei doi sunt căsătoriţi, Ioana stă acasă în concediu maternal cu copilul, iar eu şi Sorin trăim o intensă idilă de care ne-am tot ferit în anii ăştia, se pare fără succes.

Înainte de a arunca cu pietre vă spun că nu am plănuit să-l seduc pe Sorin şi nici el pe mine. De altfel încă de la început atitudinea lui faţă de mine a fost una de admiraţie, ca de la subordonat la şef. Mă trata cu privirea aia de căţel în şedinţe şi tot timpul stătea prin preajmă ca să înveţe şi să fie util.

Tinerii care termină facultăţi azi nu ştiu mare lucru chiar în domeniul în care primesc diploma.

După mai bine de un an s-au căsătorit, am fost şi la nunta lor, îi îndrăgeam pe amândoi, ca o soră mai mare. În viaţa mea nu se întâmpla nimic în afară de carieră. Alesesem acest drum încă de la 28 de ani când divorţasem după numai trei ani de căsnicie. Mi-am dat seama atunci că nu le pot avea pe amândouă.  Soţul meu voia o femeie "de casă", care să-i facă copii şi să ţină casa curată. Eu îmi doream să cuceresc lumea. Aşa că ne-am despărţit fără regrete. După aceea n-am mai avut relaţii de lungă durată. Nici nu m-a preocupat.
Sorin a început să se schimbe din căţelul admirator care fusese de la angajare într-un coleg cât se poate de serios şi de încredere.

Acumulase mult în cei patru ani de când era la firmă şi îmi devenise mâna dreaptă. Nimic nu s-a întâmplat între noi în timpul ăla, deşi începusem să-l văd cu alţi ochi pe măsură ce devenea bărbat. Eu deveneam o femeie de 40 de ani, dar nu îmi arăt anii şi nici nu-i simt.

Când Ioana l-a anunţat că vor deveni părinţi părea că sunt fericiţi. După naştere ea a rămas acasă, iar el, în loc să petreacă mai mult timp cu ea, prefera să fie la serviciu. Spunea că acasă nu e nevoie de el deoarece sunt soacrele amândouă, plus soţia, în jurul micii minuni care li se născuse. Atunci am început să vorbim mai mult decât de obicei şi aşa am ajuns şi la lucruri personale, care în mod normal n-ar avea ce căuta între un şef şi un subaltern. El avea un surplus de bărbăţie de care nu se ocupa nimeni în familie.

Se simţea neglijat.

În numai câteva luni ne-am apropiat suficient de mult încât să ne dăm seama ce urma. El, bărbatul de 28 de ani, plictisit de soţia care-i era iubită de ani de zile şi care acum, după naştere, devenise diformă din cauze hormonale. Eu, tipa de 40, care arată de 30, fără obligaţii, independentă financiar şi cu o funcţie peste el. Aproape un clişeu. Şi totuşi îl trăim de câteva luni şi suntem fericiţi.

Nu intenţionez să-l îndepărtez pe Sorin de familia lui, de copil. Nu ştiu ce va urma să se întâmple între el şi Ioana şi sincer nu mă preocupă asta. Căsniciile nu sunt făcute să reziste până la moarte, chiar dacă aşa ne sperie preotul la altar. Va fi alegerea lui, dar momentan pare indecis. Nu ştie nimeni de relaţia noastră, nici acasă la el nici la firmă. Ar fi chiar contraindicat să se afle pentru că "fraternizarea" la locul de muncă este interzisă de regulamentul intern.

Deocamdată luăm lucrurile aşa cum vin şi ne bucurăm de ele. Cât vor dura.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.