Ca să ai o piele impecabilă şi să amâni apariţia semnelor de îmbătrânire ai nevoie de o alimentaţie sănătoasă şi o îngrijire consecventă a pielii. Aplică şi câteva trucuri anti-îmbătrânire!
1. Include în dieta ta acizii graşi omega-3
Sunt indispensabili în formarea barierei hidrolipidice cutanate protectoare, aflăm de la medicul dermatolog Andra Cristea. În lipsa lor, sebumul secretat de către piele are o compoziţie particulară iritantă care predispune pielea la uscăciune, iritaţii şi comedoane.
Surse de acizi graşi omega-3: somon, hering, macrou, sardine, anşoa, avocado, seminţe de in, nuci crude, seminţe crude de dovleac. De asemenea, poţi să alegi capsulele cu omega-3 pe care să le incluzi în dietă. Aceşti acizi constituie una dintre cele mai bune arme împotriva îmbătrânirii premature a pielii.
2. Fii extrem de selectivă la produse cosmetice
Un studiu realizat de cercetătorii companiei Biosen, din Marea Britanie arată că femeile folosesc, în medie, 13 produse cosmetice în fiecare zi, care conţin în medie peste 515 substanţe chimice. Aşa că sigur vrei să reduci din aceste substanţe şi să nu-ţi distrugi pielea şi sănătatea cu ele folosindu-le pe termen lung. Un produs cosmetic nu trebuie să conţină: parabeni, ftalaţi, parfumuri sintetice, coloranţi, Sodium Lauryl Sulfate (SLS), ulei mineral şi derivatele sale, triclosan, dioxane.
3. Consumă mai puţin zahăr şi dulciuri!
Consumul ridicat de dulciuri distruge colagenul, favorizând apariţia ridurilor. În schimb, poţi folosi zahărul la duş pe post de exfoliant. Îţi va lăsa pielea strălucitoare.
4. Coaja de castravete are efecte antirid
Coaja de castravete conţine siliciu care împiedică procesul de îmbătrânire a pielii. Celebrul Dr. Oz recomanda în emisiunea sa "The Dr. Oz Show" să consumi în fiecare zi un castravete mic de grădină, fără să-l decojeşti. Femeile din India folosesc de mii de ani acest remediu anti-îmbătrânire.
5. Foloseşte uleiul de cocos presat la rece pentru piele şi păr
Este un antioxidant senzaţional, hidratează intens pielea şi are proprietăţi anti-îmbătrânire. Este folosit de secole pentru efectele protectoare împotriva radiaţiilor solare.
6. Uleiul de susan
În locul uleiului de cocos poţi să-l alegi şi pe cel de susan. Masează tot corpul cu ulei de susan presat la rece dimineaţa, după care intră la duş. Specialiştii susţin că uleiul are capacitatea de a îndepărta celulele moarte de la suprafaţa pielii.
Posteaza comentariu