Manifestari ale singuratatii

Singuratatea, ca toate starile, este variabila ca intensitate si ca traire. S-ar putea spune ca are parti pozitive si parti negative. Atunci cand starea de singuratate este foarte intensa, pot aparea tot felul de manifestari care iau forma a diferitelor simptome. In fapt singuratatea in sine nu poate sa aiba efecte negative. Ceea ce are efecte este modul in care recepteaza o persoana situatia de singuratate. Nu conteaza ce exista cu adevarat ci ceea ce este resimtit de o persoana ca fiind traumatizant.

Motivele pentru care o situatie este receptata intr-un fel sau altul isi gasesc cauzele principale in istoria emotionala a copilariei, in relatiile pe care o persoana le stabileste ca si copil cu parintii.

Teama de singuratate este o stare raspandita care ia diferite forme. Putem vorbi de teama de singuratate din diferite motive dar cel mai des intalnit tine de resimtirea unei imagini de sine negative - nimeni nu ma vrea, nimeni nu ma doreste. Astfel de ganduri pot fi asociate cu usurinta cu aceste momente.

Teama de singuratate este mult mai intensa decat singuratatea insasi. Poti resimti nevoia de a comunica cu cineva si sa simti ca nu este realizabila dar poti resimti si teama ca nu vei avea cu cine sa comunici. Daca prima poate fi abordata ca o situatie obisnuita, ca pe o problema ce se va rezolva la un moment dat, cea de-a doua este mult mai "periculoasa", intrucat este o stare afectiva, ce are legatura directa cu personalitatea protagonistei.

Am putea spune ca nu conteaza daca esti sau nu singura ci daca te simti sau nu singura. Teama de aceasta stare poate fi insotita de diverse trairi, momente, intensitati prin care o persoana ajunge sa nu mai poata sa se gestioneze singura. In aceste conditii aparitia momentele de disconfort devine o regula. Pe masura ce fiinta se obisnuieste cu existenta acestor momente de disconfort, ele ajung sa fie considerate ca simptome obisnuite.

Atacul de panica nu are la baza starea de singuratate dar teama de singuratate este un mod de resimtire a neantului, a temerii ca fiinta nu va mai fi. Anxietatea ridicata este asociata acestor momente. Cand vorbim de atacuri de panica, ne referim, in special, la starile de rau fizic ce sunt asociate cu o stare de teama.

Somatizarile sunt o stare de incapacitate de traire a singuratatii. Ele se manifesta deseori la persoanele singure si putem considera ca situatia de singuratate resimtita ca atare - ca teama de singuratate - este un "amplificator" important.

In fapt prin singuratate intelegem abandonul pe care o persoana o traieste in relatie cu fiintele apropiate ei. Astfel, a fi singur inseamna a fi abandonat. O fiinta abandonata se revolta impotriva acestei situatie si cauta sa gaseasca forme noi de a fi cu altii.

Singuratatea poate fi si o cautare a suicidului. "Sunt singura, nimeni nu ma iubeste, vreau sa ma intorc la tata sau la mama care nu mai exista printre cei vii". Aceasta cautare este o retragere din lumea prezenta, o capitulare prin care persoana recunoaste ca nu poate sa aiba posibilitatea de a realiza ceea ce isi dorea si simtea nevoia. Aici nu vorbim despre sinuciderea conversiva, menita a atrage atentia, a transmite mesaje, etc. ci despre suicidul propriu-zis in care persoana "reuseste" sa isi duca planul la indeplinire. Gandurile suicidare sunt mai caracteristice momentelor de singuratate decat persoanelor care sunt intr-un cuplu.

Exista multiple implicatii ale starii de singuratate. Starea aceasta este importanta si este, intr-un fel sau altul, prezenta in tot felul de tulburari.

Sa nu uitam si de un alt fel de singuratate - aceea a oamenilor in varsta. Este o stare aparte, deoarece este de multe ori consecinta unui deces, a unui moment dificil pe care o persoana il simte. Modelul vaduvei este o stare aparte. In aceste situatii putine persoane gasesc resursele necesare pentru a schimba situatia iar varianta cea mai la indemana este de acceptare. Batranetea, varsta a III-a este o etapa. Cum media de varsta a femeilor este mai ridicata decat a barbatilor, cele mai multe persoane aflate in aceasta ipostaza sunt femeile. In aceasta situatie apare o reorientare a interesului pentru copii si nepoti. Batrana simte nevoia de a fi cu cineva, atat din motive psihologice dar si de ingrijire, intrucat capacitatea de a se gestiona singura cunoaste o scadere semnificativa in aceasta perioada. La aceasta se mai adauga tot felul de boli, specifice perioadei pe care o traverseaza.

Modul de reactie a persoanelor consta in incercari directe si indirecte de recastigare a persoanelor pierdute, astfel incat exista tentative de cumparare a atentiei si ingrijirii celorlalti. Batrana se ofera sa doneze apartamentul sau casa pentru a putea, de exemplu, sa beneficieze de atentia / ingrijirea celor din jur. Pe de alta parte unele persoane pot sa apeleze la luarea in gazda a unei tinere pentru a "alunga" singuratatea. Sunt diferite modalitati de atragere concreta, materiala a atentiei celor din jur.

Ceea ce este cert este ca in spatele fiecarei actiuni concrete exista o motivatie psihologica care este deseori mult mai importanta decat actiunea insasi. Este important pentru cei care intra in contact cu diferite persoane sa inteleaga aceasta variabila psihologica si sa actioneze in consecinta.

Sunt si persoane care apeleaza la santaj pentru a obtine atentia si fuga de singuratate. Aceste abordari functioneaza, in special, in cazul batranilor care au in jurul lor copii, nepoti, etc. Se intampla de multe ori ca acestea sa apeleze la un santaj emotional pentru a-i impiedica sa "rupa cordonul ombilical" ce ii leaga. Se produce, practic, un efect in lant al generarii starilor de singuratate - pe de o parte batrana singura se agata de fiica sau fiu iar acesta nu-si poate dezvolta propriul cuplu deoarece resimte presiunea exercitata si dezacordul (rareori exprimat) mamei.

Ca urmare, afectele care sunt resimtite se situeaza in jurul celor de vinovatie, furie, iubire "dramatizata" etc. Deseori se intampla certuri in acest mic univers dar el ramane sigur la orice incercare de rupere pentru ca, din diferite motive invocate, ambele parti se chinuie sa pastreze starea. Numele prin care s-ar caracteriza aceasta situatie este cel de "uniune dualista" care este un substitut pentru momentele de singuratate. Principalul sau motiv il constituie interzicerea separarii chiar cand este puternic solicitata de sufletul celui prezent.

Singuratatea in doi este un alt exemplu de situatie aparent OK dar care, in fapt tradeaza o stare afectiva de singuratate. Sintagma desemneaza destul de bine o situatie cu usurinta de inteles. A fi cu cineva nu presupune in mod automat a fi alaturi de el ci poate presupune tot o stare de conflict in care o persoana se simte singura, adica nu se simte apartinand matricei si relatiei dintre doua persoane. Exista o traire similara unui contract incheiat - daca inchei un contract atunci realizezi prevederile contractuale la care te-ai angajat dar aceasta nu inseamna ca tu simti ca apartii relatiei respective.

In termenul de "singuratate in doi" nu as introduce acele "casatorii rationale" in care ambii parteneri accepta ca nu simt iubire iar faptul ca ei coabiteaza se datoreaza unor interese si este o decizie comuna. Nu s-ar introduce aceasta situatie deoarece ei nu resimt nevoia de a fi cu cineva si, atat timp cat nu exista senzatia de singuratate, nu are sens sa se introduca o problema acolo unde nu este cazul. Aceste casatorii sunt preponderent rationale si asigura o temeinicie a contractului mai mare decat cea asigurata de casatoria din iubire.

Cazurile de "singuratate in doi" sunt destul de frecvente intr-un cabinet de psihoterapie. In aceste cazuri cei doi parteneri nu ajung impreuna la psiholog ci mai mult una din persoane este mai dispusa sa schimbe situatia. Ceea ce conteaza in acest caz este ce isi doreste si ce simte nevoia sa faca respectiva persoana. Din experienta pot spune ca nevoile sunt cam aceleasi - nevoia de a fi iubita, respectata, apreciata, valorizata, de a simti siguranta fata de partener, etc. O alta caracteristica a acestor persoane este asteptarea caracterului masculin, puternic, al barbatului care sa-i aduca o traire intensa, etc.

In general, exista un anumit tip de femeie mai predispusa pentru acest gen de relatii - cea care asteapta sa i se anuleze ceea ce doreste pentru a i se realiza ceea ce are nevoie. Pentru aceasta ea asteapta ca barbatul sa poata sa-i impuna sa fie intr-un anumit fel. Sunt diverse modalitati prin care acest lucru se intampla dar daca veti analiza un pic relatiile de acest gen s-ar putea sa constatati ca este o situatie raspandita. Pe masura ce timpul trece iar asteptarile sale nu se realizeaza, femeia ajunge sa accepte sentimentul de singuratate chiar daca simte iubire. Iubirea pe de alta parte nu mai este acea implicare emotionala puternica ci devine una mai linistita, mai apropiata de simpatie.

Pe masura ce protagonista intelege ceea ce se petrece in sufletul ei, in modul in care s-a conturat, sansa de scadere a disconfortului resimtit este crescuta.

Singuratatea este o stare dificila daca este resimtita ca atare. Atunci cand este resimtita ca traumatizanta exista un motiv pentru care acest lucru se intampla. Nu este o invitatie la o gandire pozitiva de tip - "sunt singura si este foarte bine" care nu reprezinta decat o forma de intelectualizare, ascundere si de fuga de propriile trairi ci una de invitatie la propria analiza si intelegere a universului interior.