La plecare, in masina, mi-a zis ca viata lui e diferita de a mea, ca nu are timp de relatii, ca nu vrea o relatie nici sexuala, nici de alta natura, dar acesta deplasare a fost ideea lui, hotararea lui. M-a lasat acasa si apoi a plecat. Oriunde ne intalneam, statea cu spatele la mine si ma evita.
Au trecut 2 ani si ne-am reintalnit la un prieten comun; el era in ultimul an, eu terminasem. A fost o perioada frumoasa, care a durat din septembrie pina in iulie. In acest timp mergeam impreuna la prieteni, vorbeam la telefon, venea la mine. In 4 Iulie, eram invitati la nunta unui coleg de facultate; ne-am facut planuri ca mergem impreuna, ca sofez eu la intoarcere - am luat carnet auto datorita perseverentie lui - am ajuns la local pe la ora 18. A stat pana la ora 20, apoi a disparut. A revenit dupa un timp cu o fata pe care a prezentat-o ca fiind viitoarea lui sotie. Nu am zis nimic; ce puteam sa zic? Am plecat cand a plecat prima serie cu niste prieteni. Dupa cateva luni, mai bine zis in octombrie, pe 14, a venit sa imi aduca invitatie la nunta lui si a zis ca relatia lui cu cealalta fata dureaza de 2 ani. Atunci a fost prima data cand am tipat la el; i-am spuns ce am avut de spus si l-am trimis la plimbare.
In 2002 l-am reintalnit; a luat-o cu un telefon, o vizita, am discutat mult despre trecut, a spuns ca a fost un prost si ca vrea sa reluam relatia, el fiind divortat si cu un baiat. Am acceptat sa inchidem trecutul. Acum, in 2005, discutam la telefon si atat. Nu am puterea sa renunt la el dar nici el parca nu vrea cu tot sufletul sa fim impreuna. CE SA FAC?
Claudiu Ganciu - psiholog si psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde:
Povestea ta incepe undeva intr-o perioada de cautare, intr-o perioada a sentimentelor neexprimate pana la capat. Viata isi urmeaza curusl sau firesc, ceea ce face ca multe din lucrurile care candva erau acceptabile si lasau sa se vada ca ele pot fi mereu altfel, acum sa fie privite cu alti ochi. Pe masura ce timpul trece iar noi avansam in etate, relatiile cu ceilalti sunt mai importante, deoarece numarul persoanelor cu care reusim sa stabilim relatii noi, de regula scade.
Vorbesti despre "relatia voastra care are 3 etape", pentru ca este o relatie. Dar ceea ce pare a te nemultumi este modul in care aceasta relatie a luat forma - forma unei comunicari telefonice. Daca ar fi sa privim ceea ce spui, atunci ar rezulta ca este o non-concordanta intre ceea ce simti si ceea ce se petrece in sufletul tau.
Tema la care ti-as propune sa ne oprim este urmatoarea:
in ce masura relatia dorita de tine, imaginata, cautata este adecvata la ceea ce se intampa in viata ta. In orice relatie cu o alta persoana noi avem un rol. Acest rol se poate desfasura numai in contextul in care exista un contrarol - iar acest contrarol in cazul acestei relatii este jucat de prietenul tau din studentie. Orice rol are doua parti: are o parte sociala, exterioara - se numeste rol social, respectiv are o parte imaginara, psihologica, situata la nivel de dorinte si cautari - si o latura psihologica, pe care o voi numi rol psihologic sau psihodramatic.
Ce poti face pentru a genera o contradictie intre rolul social si cel psihologic? Poate ca asa ar spune cei mai multi cititori (si uneori pe buna dreptate) - de ce nu ACTIONEAZA pentru transformarea rolului psiohlogic in rol social?
Sa spunem ca rolul psihologic este ceea ce ne este dat, oamenilor le este data ACTIUNEA in mod natural. Aceasta vine intotdeauna din ei si se indreapta spre afara. ACTIUNE inseamna a da viata propriilor trairi, propriilor ganduri, propriilor planuri. Toate acestea exista interior si sunt destinate sa capete forma exterioara. Toate exista la nivel de rol psihologic.
Cand ACTIUNEA nu poate sa fie, exista un motiv (de fapt o serie de motive) pentru care aceasta nu se produce. Atunci avem nevoie de o anumita capacitate de intelegere a ceea ce este in noi si de puterea de a rezolva.
Intrebarea la care ar trebui tu sa raspunzi este: Unde este locul unde actiunea ta pentru relatie se "rupe"? Daca este la nivelul rolului psihologic, inseamna ca exista o anumita forta psihologica care te opreste. Daca este la nivelul rolului social, atunci exista un anumit domeniu care te poate ajuta.
Sa luam un model de situatie - tu vrei sa deschizi un magazin. Ti-l doresti, simti ca "ti-ar sta bine asa". Magazinul dorit nu se intampla.
- Daca el nu se deschide din cauza ca tu nu ai forta respectiva, atunci este o problema psihologica si se apeleaza la psihologi.
- Daca el nu se deschide pentru ca nu ai suficienti bani, atunci este o problema financiara si se apeleaza la banci.
Rolul psihologului este sa te ajute sa actionezi pentru ca ceea ce iti doresti tu sa devina realitate, adica scopul lui ar fi ca tu sa poti transforma rolul psihologic in rol social.
"Ce sa fac?", intrebi. Sa actionezi asa cum simti si sa indepartezi motivele care impiedica actiunea.
Posteaza comentariu