Nativa din Săgetător trebuie să nu amestece viaţa profesională cu cea sentimentală, altfel va avea parte de pierderi semnificative de bani.
Leu(22 iulie - 22 august)
Încearcă să nu îţi pui banii la cheremul tuturor în această perioadă, chiar dacă ai încredere în acele persoane.
Un astfel de comportament din partea ta îi va învăţa pe aceştia prost şi nu vor mai fi atât de motivaţi să muncească pentru a obţine un buget mai mare. Foloseşte-ţi banii mai mult în scop personal sau pune-i deoparte!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Eşti foarte bună în ceea ce faci, iar asta o ştie toată lumea.
Eşti mulţumită cu ce câştigi, însă în această perioadă vei constata că faci prea multe eforturi pentru asta. Încearcă să te relaxezi mai mult şi să nu ignori nici celelalte aspecte ale vieţii tale, cu siguranţă nu doar banii îţi pot aduce fericirea!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Vei avea foarte multe de făcut în această săptămână, şi ai toate şansele ca meritele să îţi fie recunoscute.
Chiar dacă nu câştigi mai mulţi bani imediat, cu siguranţă asta se va întâmpla în viitorul apropiat. Cu cât mai mult suflet, cu atât acţiunile pe care le începi au mari şanse de succes.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
E posibil să faci bani frumoşi din pasiunile tale, însă trebuie să ai mai mult curaj atunci când acţionezi.
Vei fi nevoită să investeşti o sumă de bani dacă vrei să ai profit mare. Ascultă de sfatul acelor persoane care au mai multă experienţă în domeniu şi nu acţiona impulsiv!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Încearcă să găseşti un echilibru între viaţa ta profesională şi cea personală şi să încerci să te detaşezi de dezamăgirile pe plan personal.
Cu cât eşti mai abătută, cu atât riscul de a face greşeli creşte, iar pierderea unei sume importante de bani poate deveni inevitabilă în această perioadă!
Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)
În această săptămână ai putea fi tentată să îţi schimbi locul de muncă, sau cel puţin să cercetezi terenul în acest sens.
Nu eşti mulţumită de banii câştigaţi şi cel mai probabil frustrarea te poate împinge să faci unele greşeli. Nu îţi crea probleme inutil!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
În această perioadă ai şansa de a câştiga sume de bani importante, însă trebuie să ai grijă de banii obţinuţi.
Unele persoane din jur ar putea profita că treci printr-o perioadă bună din acest punct de vedere şi te-ar putea lăsa cu buzunarele goale. Nu te lăsa manipulată orice ar fi!
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Încearcă să lucrezi mai mult de una singură în această perioadă şi nu te lăsa influenţată de acei colegi care nu sunt prea devotaţi muncii lor.
Chiar dacă ţi se pare nedrept, tu fă-ţi treaba cât poţi de bine şi cu siguranţă vei fi răsplătită în viitorul apropiat!
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Vei avea parte de o săptămână foarte activă şi va trebui să îţi respecţi pauzele dacă vrei să dai randament.
Dacă nu te odihneşti cât trebuie vei putea face unele greşeli care te vor costa scump, şi aici este vorba de bani. Păstrează-ţi energie şi pentru viaţa ta amoroasă, chiar dacă prioritară este acum cariera.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Nu te pregăti în această săptămână să treci la acţiune, ci mai degrabă continuă la nivel de plan.
Cu cât ai mai bine pus la punct proiectul, cu atât profitul va fi mai aproape de ceea ce îţi doreşti. Nu te lăsa influenţată de către cei din jur, mai ales de colegii de birou.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
E posibil ca în această perioadă să ai şansa de a avansa în carieră, însă trebuie să prinzi oportunităţile din mers.
Nu ai timp de pierdut şi nici nu trebuie să aştepţi ca nimic să îţi pice din cer. Cu cât eşti mai devotată muncii tale, cu atât câştigurile vor fi pe măsură.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Este o săptămână bună pentru aprofundarea cunoştinţelor, este foarte important să vrei să te perfecţionezi.
Dacă reuşeşti să îţi fixezi unele aptitudini, atunci ai toate şansele să faci bani din asta. Nu exclude călătoriile în interes de serviciu, mai ales dacă eşti rugată să faci acest lucru!
Posteaza comentariu