Pentru mine, verile se termină brusc, dar nu pentru că pleacă soarele, ci pentru că nu rămân cu nimic din iubirile mele.
Mi-e teamă să intru în toamnă cu ele şi-mi caut tot felul de scuze pentru a nu continua o relaţie de-o vară. Mi-aş schimba părerea, frumuseţea ta nu ar mai fi la fel în tristeţea toamnei. Ploaia te va schimba, pe chipul tău ar apărea umbre şi n-aş putea suporta o astfel de agresiune. Iubirile verii trebuie să rămână acolo, îngropate în nisipul încă fierbinte sau atinse de valuri până când se deşiră şi se pierd în mare.
Posteaza comentariu