Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a început un parteneriat cu Farmec Cluj

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României, cea mai mică dintre cele cinci fiice ale Majestății Sale Regelui Mihai I, a semnat recent un acord de colaborare cu Farmec. Alteța Sa Regală devine ambasador al companiei clujene, reprezentând astfel asocierea a două dintre valorile românești: coroana și brandurile românesti de calitate.
Prin această colaborare, Principesa Maria se alătură eforturilor Familiei Regale a României de a susține activ produsele românești de calitate. Alături de echipa Farmec, Alteța Sa Regală va participa la proiectele de promovare a produselor create în laboratorul de cercetare al companiei, precum și la activitățile de responsabilitate socială derulate de Farmec.

Farmec, una dintre cele mai longevive și mai performante companii din România, este cel mai important producător local de cosmetice și deținătorul unora dintre cele mai apreciate mărci de îngrijire personală. Gerovital, Doina sau Farmec sunt câteva dintre mărcile istorice ale companiei, sub umbrela cărora sunt lansate astăzi produse inovatoare dedicate îngrijirii consumatorilor moderni.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod