Pregătirea pielii pentru epilare. Cele mai bune 5 trucuri

Pregătirea pielii pentru epilare este deosebit de importantă. Nu doar pentru a reduce durerea, ci și pentru a obține rezultate impecabile și de durată. Află ce trebuie să faci ca să ai o piele prefect fină, fără prea multă durere.
În mod sigur urăști să te epilezi, dar iubești senzația de piele perfect netedă și catifelată de după. Frumusețea necesită sacrificii uneori, iar epilarea este unul dintre cele mai neplăcute ritualuri de înfrumusețare. Există trucuri simple care te pot ajuta să te epilezi mai ușor, cu mai puțină durere și în același timp să obții rezultate perfecte. Totul ține de pregătirea pielii pentru epilare. Iată câteva trucuri pe care să le încerci:

Pregătirea pielii pentru epilare: Fă-ți o baie caldă înainte de epilare


Un duș sau o baie caldă înainte de epilare are numeroase beneficii. În primul rând, pielea trebuie să fie perfect curată pentru a preveni eventualele infecții sau creșterea firelor de păr sub piele.
După smulgerea firelor de păr, locurile în care s-au aflat foliculii de păr rămân libere și bacteriile pot pătrunde mai ușor în piele, ceea ce are ca efect apariția infecțiilor. De asemenea, pielea este acoperită în mod natural cu o substanță uleioasă numită sebum, care are rolul de a o hidrata și proteja. Fie că folosești ceara sau epilatorul, sebumul face mai dificilă prindere firelor scurte sau subțiri, ceea ce înseamnă că nu te vei epila perfect. În al treilea rând, apa caldă duce la dilatarea porilor și la relaxarea pielii, astfel încât smulgerea firelor nu va mai fi la fel de dureroasă.

Pregătirea pielii pentru epilare: Exfoliază delicat pielea


Celulele moarte se acumulează la suprafața pielii și formează o peliculă care te împiedică să îndepărtezi perfect toate firele de păr.
Ceara topită se lipește mai greu de ele, iar epilatorul nu le poate prinde cu ușurință. Efectul? Un epilat mult mai dureros decât ar fi normal. Exfolierea are și capacitatea de a elibera firele de păr blocate sub piele, pe care apoi le poți smulge ușor în timpul epilării. Iar o piele curată, fără celule moarte, înseamnă în același timp mai puține dire de păr care vor crește sub piele după epilare.

Citește și: Epilare definitivă acasă. Ce este și cum poate fi realizată

Aplică pudră de talc


Epilarea cu ceară este dureroasă atunci când ceara aderă prea mult pe piele, în condițiile în care îți dorești să se lipească în special de firele de păr, pe care să le îndepărtezi apoi rapid prin smulgere.
O modalitate de a preveni lipirea puternică de piele este aceea de a folosi puțină pudră de talc sau amidon de porumb pe care să le aplici pe zona care urează să fie epilată. Particulele fine ale pudrei absorb excesul de sebum și transpirație, previn aderarea puternică a pielii de ceară și fac astfel epilarea mai puțin dureroasă. 

Pregătirea pielii pentru epilare: Scurtează firele de păr


Dacă firele de păr sunt prea lungi, durerea în timpul epilării este cu atât mai mare. Epilarea este în același timp mult mai dificilă. De aceea, este necesar ca înainte de eplilare să scurtezi firele de păr prea lungi. Acestea ar trebui să aibă o lungime cuprinsă între 0,6 și 2 centimetri. Dacă firele sunt mai scurte de atât, nu le vei putea îndepărta eficient, iar dacă sunt mai lungi epilarea va fi foarte dureroasă.
Scurtează firele de păr cu un trimmer special pentru corp sau cu o foarfecă.

Ia un antiinflamator cu ibuprofen


Dacă durerea din timpul epilării ți se pare greu de suportat, poți lua cu o jumătate de oră înainte un medicament antiinflamator pe bază de ibuprofen. Ajută la calmarea durerii și face epilarea mai puțin dureroasă. Nu este recomandat să iei medicamente fără recomandarea medicului, mai ales dacă te confrunți cu orice problemă de sănătate în care administrarea ibuprofenului este contraindicată.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă