Nunta mea la McDonald's! O poveste de dragoste încununată cu o petrecere fast-food

În urmă cu nouă ani, ea şi Andrei au ales să petreacă începutul vieţii lor împreună la McDonald’s-ul de la Obor.

N-am participat la nunta despre care o să povestesc acum, dar mi-o aduc aminte bine. Între timp, vieţile (a mea şi a miresei) s-au intersectat. Şi s-au împletit într-o minunată prietenie. Iar eu pot să scriu acum despre modul absolut trăsnit, simplu, elegant şi plin de dragoste în care a avut loc o nuntă în urmă cu nouă ani. Nunta Andreei şi a lui Andrei Aradits....

… s-a petrecut în salonul de copii a McDonald’s-ului de la Obor!
Se cunoscuseră cu doi ani înainte de acest moment, la începutul lui septembrie 2002, pe platourile de filmare de la Semănătoarea. Andrei juca într-un serial românesc, iar Andreea se ocupa de partea de producţie. Înainte să-l întâlnească îşi auzise colegele şuşotind despre el că e foarte drăguţ. Hmmm… Abia aştepta să-l vadă şi ea! Aştepta să se topească! Aşteptări prea mari… Nu s-a topit.

Dar apoi s-a încăpăţânat şi l-a privit în ochi!  Şi a fost pierdută… deşi încă nu ştia. “La început părea că nu avem nimic în comun, dar nimic”, îmi povesteşte Andreea într-una din acele dimineţi în care ne bucurăm împreună de o cafea bună. Fiecare dintre ei se despărţise de câte cineva, aşa că au început să-şi “piardă vremea” împreună. “Tot râdeam pe tema asta – că suntem atât de diferiţi – până când, la un moment dat, am realizat că a trecut o lună şi că tot mai găsim motive să râdem şi să stăm unul cu altul. Alte planuri nu am avut nici atunci, nici după aia”.
După doi ani, încă râdeau împreună. Şi aşa au făcut şi privind “chinuiala” unora şi a altora din jurul lor care încercau să-şi organizeze nunta de vis cu toate detaliile acelea nebuneşti… locaţie, invitaţii, meniu, buchete şi baloane, şi steluţe, şi muzică, şi formaţii, şi dansuri, şi maşini şi câte şi mai câte. “Ni se părea îngrozitor de dificil să pui la punct toate detaliile unei nunţi tradiţionale”.
Aşa că şi-au demonstrat lor că se poate şi altfel. “Ne-am gândit atunci ce tare ar fi să-ţi faci nunta simplu, la McDonald’s şi ne-am dus să întrebăm dacă e posibil. Prima opţiune a fost la cel din Buzeşti, în tramvai. Dar nu ne-au lăsat. Am fost apoi la cel din Obor, iar doamnele de acolo ne-au lăsat să ne facem petrecerea sus, în salonul de copii”.
N-au făcut o listă de invitaţi. Dar au chemat, în afară de familie, toţi prietenii care i-au sunat în acea săptămână în care şi-au planificat şi organizat nunta.
Meniul a fost la liber – fiecare câţi hamburgheri, cartofi prăjiţi şi deserturi putea să mănânce.
Andreea a avut o singură grijă – rochia. La biserică voia totuşi să fie prinţesa lui Andrei!
Iar găsirea rochiei s-a înscris în aceleaşi coordonate ca întreaga “organizare”.
“Nu aveam bani de rochie şi, la o privire prin magazine, nu am văzut nimic care să-mi placă. Aşa că, în disperare de cauză, am zis să încerc să văd ce pot să găsesc în depozitul de costume de la Teatrul Naţional Bucureşti. Domnul de acolo mă ştie de când eram mică şi a fost foarte drăguţ şi m-a ajutat”. Aşa a ajuns Andreea să fie o mireasă îmbrăcată cu o rochie Doina Levintza, care fusese creată pentru spectacolul “Hic sunt leones”.
Un model special – corset cu broderie neagră şi aplicaţii de dantelă neagră, regăsite şi în partea de jos a rochiei realizată dintr-un voal lung, alb.
O mireasă deosebită pentru o nuntă ieşită din tipare!
“Ne-am distrat pe bune, ca la o petrecere reuşită. Nu a fost nimeni stresat de meniu, dress code sau de altele. Fiecare a venit îmbrăcat cum a vrut şi s-a simţit bine. Şi nu am avut “dar, “dansuri”, sau alte chestii tradiţionale. Nici poze nu ne-a făcut nimeni acolo. Important pentru noi a fost momentul şi semnificaţia lui, nu evenimentul în sine”.
“Dacă ar fi să mă mai căsătoresc încă o dată, şi cred că m-aş risca să încerc tot cu Andrei”, îmi spune Andreea cu un zâmbet în ochi, “cred că tot acolo am face-o şi tot în acelaşi stil”.
Au trecut 11 ani de la momentul primului râs împreună şi nouă de la petrecerea trăsnită cu care au ales să-şi marcheze viitorul. Încă mai râd de cât de diferiţi sunt, dar, până la urmă, ăsta este marele lor “secret”! Şi ştiu să facă haz, chiar şi de necaz… tot împreună!