Vedeta a dezvăluit că folosește un bronzer sub formă de pudră compactă pentru a obține un efect de piele radiantă, dar dincolo de machiaj se află o piele frumoasă, îngrijită atent. Nu doar moștenirea genetică este responsabilă pentru pielea impecabilă a lui J.Lo, deși vedeta susține că a moștenit gene bune de la mama sa.
„Trebuie să spun că am gene bune. Mama și bunica au pielea frumoasă, astfel că și eu am fost binecuvântată cu acest dar. Sunt norocoasă din acest punct de vedere”, a declarat Jennifer pentru oprahmag.com.
Nu consumă alcool, nu fumează și nu bea cafea
În afară de gene bune, vedeta în vârstă de 50 de ani are câteva obiceiuri care o ajută să pară mult mai tânără.
Și nu este vorba doar de îngrijirea pielii, ci de îngrijirea corpului și sănătății în general. Jennifer se asigură că doarme suficient, nu consumă alcool, nu fumează și nu bea cafea.Doarme opt ore pe noapte
„Trucul numărul unu este să dormi întotdeauna suficient. Mi-ar plăcea să dorm nouă sau zece ore pe noapte, dar chiar dacă nu reușesc, dorm cel puțin opt ore”, a declarat vedeta pentru InStyle în 2018.
„Cred că frumusețea vine din interior - trebuie să-ți păstrezi mintea, sufletul, corpul și spiritul în echilibru.
Cred cu tărie în puterea meditației și în faptul că atunci când ești fericită, când simți bucurie și iubire radiezi frumusețe”, a mai spus actrița și cântăreața americană.Pentru că își lucrează cu atenție toate grupele musculare și petrece mult timp la sala de fitness, Jennifer are reguli stricte cu privire la tenul său în timpul antrenamentelor. „Mă spăl întotdeauna pe față după un antrenament. Acest lucru mă ajută să-mi păstrez porii curați și pielea sănătoasă”, a spus vedeta într-un interviu pentru revista Hello!.
Folosește zilnic cremă cu SPF
„Nu port prea mult machiaj atunci când nu lucrez și cred cu tărie în SPF.
Încerc să nu stau prea mult la soare”, a mai dezvăluit Jennifer. Unul dintre secretele tenului său impecabil este acidul glicolic. „Folosesc acid glicolic pentru a obține acea strălucire sănătoasă și o piele fără imperfecțiuni. Nu merg niciodată la culcare fără să mă demachiez și folosesc creme de noapte pentru a-mi menține pielea hidratată. Iar ziua, crema cu SPF este obligatorie”, a declarat starul într-un interviu.
Selfie-urile și fotografiile în care nu poartă machiaj demonstrează că vedeta are un ten de invidiat la 50 de ani, iar ritualurile sale stricte de îngrijire dau rezultate.
Posteaza comentariu