Îţi recomand să citeşti înainte primul material din această serie "Dercos Neogenic de la Vichy: Îl testăm şi îţi arătăm rezultatele", în care am prezentat rezultatele pe care le-am obţinut până la jumătatea tratamentului.
Chiar dacă nu se vede în ultima fotografie un rezultat spectaculos obţinut la finalul tratamentului Dercos Neogenic vreau să-ţi spun că în cazul meu se simte o îmbunătăţire considerabilă a structurii părului şi a densităţii lui.
La o lună şi jumătate de tratament aveam deja o mulţime de fire mici de păr aşa cum poţi observa în fotografia din mijloc.
Un alt aspect pe care l-am remarcat şi pe care vreau să-l punctez este acela că tendinţa de cădere a părului s-a diminuat considerabil. Dacă înainte pierdeam mult păr când treceam cu mâna prin el, acum se întâmplă rareori să rămân cu câteva fire de păr. Astfel că pentru mine Dercos Neogenic a fost un tratament de succes, a dat roadele pe care le aşteptam şi, în plus, părul meu este mult mai rezistent.
Cum l-am aplicat
O cutie conţine 28 de fiole şi un aplicator pe care trebuie să-l clăteşti după fiecare utilizare. Se introduce fiola în aplicator, se aplică întregul conţinut efectuând mişcări în zig-zag şi insistând pe zonele cele mai afectate. Vârful ergonomic al aplicatorului masează scalpul într-un mod plăcut, stimulând microcirculaţia.
Este un procedeu foarte simplu, nu durează mai mult 3 minute şi nu îngraşă deloc părul.
Îţi recomandăm cu toată încrederea acest tratament care regenerează părul şi previne căderea lui!
Echipa Eva.ro
Posteaza comentariu