Cele mai importante tendințe în frumusețe pentru 2021

Dacă ar fi să analizăm și părțile bune ale anului 2020, atunci trebuie să recunoaștem că în acest an imprevizibil am experimentat cât mai mult în ceea ce privește rutina de frumusețe.
Am încercat să ne facem singure, acasă, breton și am făcut experimente cu nuanțe de păr intense sau manichiuri nail art simple. De la tunsori de tip shag și până la machiaj în stilul anilor '80, 2021 ne oferă o mulțime de trenduri interesante de frumusețe. 

Tunsori shag

Inspirate de stilul anilor '70, tunsorile oferă textură și volum, fiind potrivite pentru orice tip de păr. Celebrități precum Miley Cyrus sau Kaia Gerber au adoptat deja acest look, iar specialiștii sunt de părere că tunsorile shag vor fi un trend important al anului viitor. Vom vedea mai puțin părul onfulat cu ondulatorul și mai mult păr texturat difuz, în zonele în care este necesar un plus de volum.

Citește și: Culori de păr în tendințe pentru 2021

Peruci

Ar putea părea un trend extrem, potrivit mai mult pentru celebrități și artiști, însă 2020 ne-a arătat că vizitele la salon pot fi uneori imposibile și trebuie să ne descurcăm cum putem. Iar perucile sunt o modalitate simplă și interesantă de a face rapid o schimbare fără să-ți asumi un look permanent.
Nu este vorba despre perucile cu aspect ieftin și ciudat, ci despre cele foarte bine realizate, care arată precum părul natural. Tot ce trebuie să faci este să înveți cum să-ți pui corect o perucă, pentru că tehnica este extrem de importantă dacă vrei să obții cele mai bune rezultate.

Șuvițe decolorate groase

În loc să-ți schimbi complet culoarea, poți opta pentru un accent de culoare în păr, de obicei într-o nuanță cu două tonuri mai deschisă decât culoarea naturală a părului. Dar dacă în 2020 au fost folosite pentru a încadra chipul, în 2021 vor fi plasate pe tot capul. „Șuvițele groase vor fi în continuare în tendințe, cu piese mai groase plasate pe tot părul”, declară hairstilistul vedetelor Andrew Fitzsimons pentru purewow.com. Este o schimbare subtilă care are un impact major.

Breton

Ridică mână dacă te-ai gândit să-ți faci sau chiar ți-ai făcut breton în timpul pandemiei și perioadei de carantină. Vestea bună este că acest stil clasic este din nou în tendințe.
„Vom vedea tot mai multe bretoane de tip cortină, dar cu mai multă textură și mai scurte”, spune Fitzsimons. „Am observat acest trend peste tot pe internet, în special pe TikTok. Este un breton ce încadrează chipul, care este împărțit în două și începe de la nivelul pomeților”, spune hairstilistul.

Accesorii de păr simple

Cocurile răvășite, cozile înalte și șuvițele lăsate libere au fost principalele coafuri în tendințe ale acestui an pentru că sunt ușor de realizat. Iar variantele simplificate ale celor mai multe coafuri reprezintă un trend care nu se va demoda prea curând. Dar în 2021, vom vedea aceste look-uri simple completate de accesorii de păr interesante, care adaugă un plus de stil și personalitate oricărui look. Agrafele decorate cu cristale sau perle, elasticele de păr masive sau bentițele vor fi tot mai populare.

Fard de pleoape în stilul anilor '80

Culorile intense și strălucitoare ale anilor '80 vor reveni puternic în machiajul acestui an. „Cred că machiajul ochilor este cel mai versatil. Și din moment ce probabil vom purta în continuare măști cel puțin în prima jumătate a anului 2021, accentul se va pune pe machiajul ochilor”, spune makeup artistul celebrităților Robert Sesnek.
Printre culorile în trend se numără albastrul regal, galben luminos și chiar negru pentru un stil smokey eye. Acum ai oportunitatea de a încerca toate acele nuanțe din paleta de farduri de pleoape care ți-au atras mereu atenția dar n-ai îndrăznit să le porți.

Machiaj cat eyes colorat sau geometric

Ariana Grande ne-a demonstrat anul acesta că look-ul cat eye nu se va demoda niciodată, iar dacă optezi pentru varianta colorată poți duce acest tip de machiaj la un alt nivel. Este un machiaj care este modernizat permanent, ceea ce îl face și mai interesant. Încearcă nuanțe de maro, albastru sau o culoare intensă. De asemenea, poți experimenta și în ceea ce privește lungimea sau forma liniilor.

Sprâncene arcuite

Acum că ai avut timpul și ocazia de a-ți lăsa sprâncenele să crească la capacitatea lor maximă, le poți „sculpta” așa cum îți dorești. În 2021 sunt în tendințe sprâncenele foarte bine arcuite, care pot fi obținute mult mai ușor după ce le-ai lăsat să crească. „Acestea oferă dimensiune chipului, în special acum când ne acoperim jumătate de față.
Dar nu revenim la stilul anilor '90. Iar sprâncenele groase, de 'bărbat', care au apărut încă din anul 2014, sunt înlocuite de unele cu mai multă structură ce oferă un efect de lifting”, spune Joey Healy, specialistă în sprâncene.

Machiaj minimalist al tenului

Spunem adio machiajului încărcat care include multe produse, aplicate în straturi, și ne concentrăm asupra unui stil minimalist. Asta înseamnă că vom înlocui fondul de ten cu o acoperire mult mai discretă precum produsele pe bază de cremă, corectoare și balsam pentru o strălucire radiantă. Acneea cauzată de mască este o problemă reală, de aceea alegerea unor produse blânde cu pielea este un pas important.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă