7 trucuri ca să-ţi creezi un stil sexy-retro. Fii o divă clasică!
Iată câteva idei inspirate de starurile de la Hollywood:
Coafura
Încearcă o coafură retro în stilul celei adoptate de cântăreaţa Duffy, cu jumătate de păr strâns în coadă şi bretonul împărţit printr-o cărare. De asemenea, Dita Von Teese este un alt exemplu de coafură retro glamour în stilul anilor '50. Un coc voluminos precum cel ales de actriţa Amber Heard este o altă opţiune de coafură retro elegantă.
Machiajul
Machiajul de tipul ochi de pisică, impus de celebra Brigitte Bardot, este unul dintre cele mai simple stiluri de machiaj retro. Poate fi adaptat pentru orice ocazie şi este uşor de realizat. Alexa Chung, Taylor Swift şi Beyonce Knowles au ales acest tip de machiaj cu inspiraţii retro.
Ochelari de soare
Ochelarii de soare te ajută să oferi un aer retro ţinutelor tale de zi. Fie că este vorba de rame mari în stilul Jackie Kennedy sau stilul ochi de pisică din anii '50, ochelarii pot fi adaptaţi oricărui sezon. Iar dacă îi asortezi cu un ruj roşu, rezultatul este de-a dreptul fenomenal!
Topuri retro
Starurile de peste ocean au adoptat în ultima vreme bluze cu guler de tip Peter Pan, care sunt o forma simplă şi elegantă de a-ţi transforma stilul vestimentar într-unul retro elegant.
Rochii de zi retro
Nimic nu îţi dă un aer mai retro decât o rochie inspirată din anii de mult apuşi. Actriţa Zoey Deschanel poartă frecvent rochii cu un aer vintage, din anii '50. Culorile puternice, imprimeurile mari şi definirea taliei sunt câteva elemente esenţiale care parcă întorc timpul.
Poşete
Opţiunile pentru poşete retro sunt nelimitate! Mergi la târgurile de haine şi accesorii vintage şi vei găsi cu siguranţă poşete şi genţi extraordinare, pe care să le asortezi stilului tău retro.
Pălăriile
Dacă în urmă cu mulţi ani era de neconceput ca o femeie să plece de acasă fără pălărie, în prezent acestea sunt din ce în ce mai rar întâlnite, dar rămân în continuare un simbol de eleganţă şi distincţie. Pentru a oferi un aer retro deosebit ţinutelor pentru evenimente speciale la care participi, o pălărie elegantă este soluţia perfectă.