Odată ce organismul încetează să mai producă melanină la nivelul scalpului, părul îşi pierde culoarea. Dar acest efect este accentuat de anumiţi factori, de aceea întâlnim situaţii în care albirea părului se produce mult mai devreme decât ar fi normal, începând chiar de la vârsta de 30 de ani sau mai devreme.
Iată câţiva dintre factorii care determină albirea prematură a firelor de păr:
- dieta săracă în nutrienţi
- hipertiroidism sau hipotiroidism
- radiaţiile
- moştenirea genetică
- tulburările hormonale
- chimioterapia
- folosirea excesivă a vopselelor pentru păr
Chiar dacă vopselele sunt eficiente pentru acoperirea firelor albe, acestea conţin de obicei o mulţime de substanţe chimice care afectează în timp părul.
Din fericire, există şi remedii naturale pe care le poţi prepara acasă pentru a preveni albirea prematură a părului. Trebuie doar să combini două ingrediente naturale foarte benefice: zeama de lămâie şi uleiul de cocos.
Cum să-ţi faci un tratament pentru păr cu ulei de cocos şi zeamă de lămâie
Uleiul de cocos este recunoscut pentru efectele sale antimicrobiene. De asemenea, este bogat în acid lauric şi acizi graşi esenţiali, componente care fortifică părul, îi stimulează creşterea, dar în acelaşi timp hidratează scalpul. Mai mult decât atât, uleiul de cocos reduce pierderea de proteine şi dacă îl foloseşti pentru o perioadă lungă de timp, poţi preveni albirea prematură a părului. Acest efect se datorează în principal conţinutului său de antioxidanţi, potrivit non-stophealthy.com.
Sucul de lămâie este, de asemenea, benefic pentru a preveni albirea părului, datorită conţinutului de vitamine B şi C, dar şi fosfor, care hrănesc foliculii de păr şi previn albirea.
Iată cum să prepari un tratament împotriva albirii părului:
Ingrediente:Ai nevoie de 50 de mililitri de ulei de cocos şi trei linguriţe cu zeamă de lămâie, proaspăt stoarsă.
Mod de folosire:
Amestecă bine cele două ingrediente.
Aplică soluţia obţinută pe păr, masând pielea capului.
Lasă să acţioneze timp de cel puţin o oră, apoi spală-te pe cap cu şampon şi aplică balsam.
Dacă repeţi tratamentul o dată pe săptămână, vei obţine rezultate uimitoare.