15 ani este varsta la care trebuie sa inveti sa iti ingrijesti in mod regulat tenul, astfel incat sa faci din continua ingrijire a fetei un proiect pentru restul vietii.
Ingrijirea zilnica
Pentru tenul normal - seara, demachiere cu un lapte demachiant, urmata de lotiune tonica si o crema foarte usoara, hidratanta. Dimineata, daca seara s-a efectuat o demachiere corecta, nu mai e nevoie de lapte demachiant, se pot folosi doar apa si lotiune tonica, urmate de crema hidratanta
si protectie solara (in cazul in care crema nu contine ecran solar), ser sau crema pentru ochi.
Pentru tenul gras - la fel ca mai sus, cu urmatoarele modificari: demachiantul poate fi folosit si dimineata (este contraindicata folosirea sapunului pentru demachiere), iar produsele trebuie sa fie specifice pentru acest tip de ten. Seara in loc de crema se poate folosi un ser hidratant, iar in cazul unui ten foarte gras un ser care sa controleze productia de sebum.
Pentru tenul mixt - se vor folosi produse in functie de problema dominanta (ex.: daca e spre gras - produsele recomandate acestui tip de ten). Atentie la zonele fragile din jurul ochilor, pentru care se
recomanda aplicarea serului hidratant.
Pentru toate tenurile, o data pe saptamana, se face o exfoliere usoara cu produse ce contin microgranule, urmata de aplicarea unei masti cu argila. Pentru tenurile deshidratate, dupa masca de argila se poate aplica o masca hidratanta.
Tratamentul cosmetic
Tratamentul cosmetic la aceasta grupa de varsta, pentru toate tipurile de ten, dar fara probleme (adica acneea) se recomanda patru tratamente pe an, o data cu schimbarea sezonului. Tenul se schimba in functie de anotimp, stres, dieta etc., si cosmeticiana, dupa o analiza a pielii, poate sa dea
indicatiile corecte pentru un program pentru acasa si pentru tratamentul cosmetic.
90% din persoanele din aceasta grupa de varsta sufera de acnee juvenila, ale carei cauze sunt activitatea hormonala crescuta, hiperactivitatea glandelor sebacee sau hipercheratinizarea (cheratinizare excesiva, proces in timpul caruia celulele numite keratinocite migreaza catre suprafata pielii si impiedica descuamarea normala a epidermului si eliminarea altor celule epiteliale din foliculul sebaceu. In cazul acneei acest proces excesiv se pare ca este influentat de activitate hormonala crescuta).
In functie de gravitatea ei, acneea poate fi comedonica, chistica, papulopustulara sau nodulara. In cazul ultimelor doua stadii, este necesar un consult medical. In primele doua stadii, pe langa indrumarea catre dermatolog se poate face si tratament cosmetic paleativ.
Ingrijirea zilnica
Este necesara demachierea seara si dimineata cu lapte demachiant pentru ten acneic, urmata de folosirea unei lotiuni tonice. Seara si dimineata trebuie aplicat un ser care sa controleze productia de sebum, crema sau ser hidratant pentru zona ochilor. Dimineata este obligatorie aplicarea de protectie solara. In cazul tenului acneic, este interzisa extractia comedoanelor acasa. Evita folosirea sapunului, a produselor cu un continut crescut de alcool si a produselor de exfoliere ce contin microgranule (de preferat cele care contin acizi din fructe, sau enzime). Pentru o igiena desavarsita se recomanda utilizarea servetelelor de unica folosinta in locul prosopului. Saptamanal, se face o exfoliere cu produse ce contin acizi din fructe sau enzime, urmata de aplicarea unei masti de argila.
Tratamentul cosmetic
Tratamentul cosmetic se face o data pe saptamana si vizeaza curatarea dar si calmarea tenului, eventual cu ajutorul unui masaj de drenaj limfatic. Tratamentele consecutive pot continua pana cand se ajunge la o imbunatatire evidenta si apoi ramane la latitudinea esteticienei sa decida frecventa lor. In cazurile grave nu se efectueaza tratament cosmetic, fiind nevoie mai intai de unul medical.
Urmeaza parerea unui specialist (medic sau estetician) pentru o alegere corecta a produselor folosite, in functie de tipul tau de ten sau de problemele existente.
Nu folosi un produs doar pentru ca este recomandat de o prietena - in cazul sau a avut rezultate bune, dar tenul ei poate ca este diferit.
Apeleaza la un cabinet cosmetic chiar si pentru recomandarea unui tratament pentru acasa.
Nu uita: acum se creeaza bunele obiceiuri, care ne vor ajuta sa ne pastram tinere cat mai mult.
Inapoi