Probleme pe care le poți întâlni când îți pui gene false

Îți poți pune gene false pentru a completa un machiaj perfect. Acestea îți oferă un dramatism al cărui nivel nu îl pot atinge nici rimelul, nici creionul de ochi, oricât de mult ai încerca. Însă iată ce probleme poți întâlni când îți pui gene false!

La ce să te aștepți dacă îți pui gene false


Cu toate că există nenumărate tutoriale pe Internet, al căror scop este să te ajute să-ți pui gene false, problemele care pot apărea sunt destul de enervante. Modul în care poți aplica perfect genele false are nevoie de practică și nenumărate ore petrecute în fața oglinzii. Iată cu ce te poți confrunta!

1. Lipiciul nu este bun


Aplici adezivul pe gene și aștepți până când acesta se usucă și devine lipicios. Însă adezivul nu devine lipicios, rămânând cu o consistență lichidă.
Ai grijă să nu aplici prea mult adeziv care nu funcționează, deoarece te vei trezi cu ceva ce arată ca niște mucozități pe marginea pleoapelor tale.

2. Tai genele prea scurt


De cele mai multe ori, genele false trebuie să fie tăiate câțiva centimetri pe margine, pentru a se potrivi perfect pe pleoape. Dar dacă te machiezi deja de ceva timp și ești în întârziere, s-ar putea să grăbești procesul de tăiere și să te trezești cu genele false prea scurte.

3. Nu le poți aplica direct pe genele tale


Pentru a face genele false să stea corect peste genele tale naturale s-ar putea să ai ceva bătăi de cap. De fiecare dată când ți se va părea că ai aliniat perfect mijlocul, vei observa și că marginile se ridică într-un mod deloc natural.

4. Simți că ai ceva în ochi


Atunci când reușești să-ți aplici genele false, s-ar putea să simți că ți-a intrat un fir de păr în ochi și vei ajunge să te freci la colțurile ochilor toată ziua.

5. Nu poți îndepărta rimelul de pe ele de ultima oară când le-ai folosit


S-ar putea să ajungi să te întrebi ce soluții mai există pentru a curăța genele false, deoarece rimelul pe care l-ai aplicat ultima oară când le-ai folosit nu vrea să dispară nici în ruptul capului.

6. S-ar putea să se desprindă când nu te aștepți


Te-ai gândit toată ziua cât de bine se văd genele false, însă ajungi să te uiți la un moment dat în oglindă. Și observi că ai mai rămas cu genele aplicate la un singur ochi.