Poți face o mască naturală pe bază de argilă cosmetică, pe care să o oferi surorii tale, mamei sau prietenelor. Conține numai ingrediente naturale și este foarte ușor de preparat.
Iată de ce ai nevoie:
- 2 linguri cu argilă cosmetică
- 2 linguri cu miere
- 2 linguri cu apă
Tot ce trebuie să faci este să amesteci toate ingredientele într-un bol din sticlă sau plastic, până când obții o pastă cu consistență cremoasă.
Dacă o prepari pentru tine, aplică masca pe tenul curat și las-o să acționeze timp de zece minute, apoi clătește-te.Dacă ai preparat masca pentru a o oferi cadou cuiva drag, pune-o într-un borcan drăguț sigilabil. Decorează borcanul cu o fundă sau cu bandă adezivă decorativă. Leagă o etichetă de gura borcanului pe care să scrii ingredientele conținute de mască și data când ai preparat-o.
Datorită efectelor antibacteriene ale mierii, masca nu se va altera, dar trebuie ținută la frigider dacă este păstrată pentru mai mult timp.Argila este un ingredient natural care are efecte de-a dreptul miraculoase pentru ten. Conține numeroase minerale esențiale pentru sănătatea pielii și are în același timp un rol detoxifiant, reușind să extragă impuritățile și să elibereze porii. Previne astfel apariția punctelor negre, a coșurilor sau comedoanelor, probleme care apar din cauza acumulării de sebum și celule moarte de piele în interiorul porilor.