Purtând mai departe renumele excelenței în estetică și devotamentul ilustrei sale mame pentru facilitarea accesului femeilor la educație și la piața muncii, Marina Valmy preia conducerea Școlii Internaționale de Cosmetică Christine Valmy de la București, cu obiectivul asumat de a reorganiza activitatea acesteia, pentru a o păstra în prima linie a centrelor de profil din România.
“Țelul nostru este să aducem metodele și standardele educaționale ale Școlilor de estetică americane în sălile de clasă din România și să stimulăm interesul față de știința și arta estetică. Ma simt onorată sa mă aflu aici, la București, pentru a prelua misiunea și aspirațiile mamei mele și îmi doresc să fiu implicată în continuare în procesul educațional din România", a declarat Marina Valmy.
Masterandă în chimie si expertă în dezvoltarea formulelor avansate dermato-cosmetice, Marina Valmy a fost implicată în dezvoltarea internațională a companiei, inaugurând încă din 1973 un laborator propriu pentru cercetări în domeniul cosmetic, centru devenit între timp un prestigios producător pentru mai multe linii de produse de îngrijire.
Marina Valmy preia nu doar conducerea Școlii din București, cea mai veche de acest profil din România, ci duce mai departe misiunea mamei sale, a cărei viziune feministă o împărtășește întru totul. Printre obiectivele anunțate la început de mandat, Marina Valmy își va asuma și un rol social activ, urmând să contribuie la dezvoltarea și reconstrucția statutului femeii, prin programe coerente de sprijin vizând facilitarea accesului la educație și la piața muncii a femeilor, în mod special a celor provenite din medii defavorizate.
Antreprenor al cărui prestigiu a fost confirmat în unul dintre cele mai competitive domenii, industria cosmetică, Marina Valmy împărtășește entuziasmul și pasiunea pentru estetică și chimie a mamei sale, respectând, totdată, principiile bunelor practici în afaceri și angajamentele de dezvoltare durabilă. Marina Valmy a fost implicată în dezvoltarea internațională a companiei Christine Valmy Inc., în Statele Unite, în Asia, în România, Malayesia sau India, cu centre deschise în Beijing, Singapore, Hong Kong sau Tokyo. Compania Christine Valmy Inc. are două componente principale: o rețea de Școli de Estetică și programe educative pe teme legate de estetică, precum și o rețea de laboratoare pentru fabricarea de produse cosmetice disponibile în saloanele profesioniste din întreaga lume, sub marca proprie precum și în sistem “private label”.
Cu o traditie de peste 50 de ani, Scoala Internațională Christine Valmy a fost înființată în 1965, iar în România în anul 1991. Până în prezent, școala a pregătit peste 180.000 de absolvenți, diplomele Christine Valmy fiind recunoscute ca unele din cele mai prestigioase din lume în domeniul esteticii și terapiilor de înfrumusețare.
Școala Internațională de Cosmetică Christine Valmy pune la dispoziția elevilor săi echipamente profesionale pentru o practică intensivă, similară cu activitatea unui salon profesional. De asemenea, Școala Valmy oferă asistență după absolvire studenților săi, acordând inclusiv consultanță antreprenorială celor care vor să-și înceapă propriile afaceri. Mai multe informații despre cursurile școlii puteți găsi pe site-ul www.christinevalmy.ro.
Născută în anul 1926, la București, Christine Valmy, absolventă a Facultății de Drept, dar specializată în dermatologie și cosmetică, a inaugurat, în 1948, primul său salon de cosmetică în România, un centru care s-a impus grație unei metode revoluționare de tratament, care îmbina știința cu metode naturiste și tradiționale de tratament. Sub presiunea schimbărilor venite o dată cu instaurarea regimului comunist, familia a emigrat în Grecia, în 1959, pentru a se stabili, în 1960, în New York, Statele Unite, unde a inaugurat în 1966, la New York, prima școală de cosmetică de pe teritoriul Statelor Unite.
La acea vreme industria cosmetică era atât de concentrată asupra domeniului de coafură, încât îngrijirea pielii nu era predată în școlile de cosmetic, si doar o simplă licență de coafură era necesară în mod legal pentru tratarea pielii. La sfârșitul anilor 1970, Christine Valmy a făcut lobby cu succes pentru autorizarea esteticii ca o profesie distinctă. În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale în domeniul educației prin crearea de noi competențe si posibilități de locuri de muncă, Christine Valmy a fost numită de către administrațiile Gerald Ford și Ronald Reagan consul Național pentru Educație Profesională, consiliu creat printr-un mandat al Congresului să ofere consultanță președintelui asupra nevoilor și rolului educației profesionale în SUA.
De asemenea, Christine Valmy a condus reprezentanța din SUA a organizației CIDESCO, cea mai importantă organizație internațională pentru estetică, organizând pentru prima dată în SUA în 1972 cel de al 26-lea Congres Mondial.
În 1990 după căderea comunismului Christine Valmy s-a retras din compania americană, devotându-se școlii și cauzelor caritabile din România. În 1990 compania a fost cumpărată de către Peter de Haydu și Marina Valmy de Haydu.
Una dintre cele mai influente femei ale tuturor timpurilor, recunoscută ca atare de elitele mondiale în afaceri, Christine Valmy s-a stins la 18 ianuarie 2015.