Ce este coenzima Q10?
Coenzima Q10 este o substanţă care se găseşte în mod natural în organism şi care ajută la transformarea nutrienţilor în energie. Se găseşte în aproape toate ceulele corpului nostru şi este un antioxidant foarte puternic.
Cum te ajută?
Antioxidanţii luptă împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi, care pot distruge membranele celulare, alterează structura ADN-ului celular şi pot provoca moartea celulelor. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că radicalii liberi au o contribuţie majoră la procesul de îmbătrânire, dar şi la apariţia unor probleme de sănătate precum bolile de inimă sau cancerul. Antioxidanţii, precum coenzima Q10, pot neutraliza radicalii liberi şi pot reduce sau chiar preveni unele dintre efectele lor nocive. De asemenea, coenzima Q10 protejează celulele pielii de razele ultraviolete, prevenind fotoîmbătrânirea, apariţia prematură a ridurilor.
Care este legătura dintre coenzima Q10 şi riduri?
Coenzima Q10 este produsă în mod natural în organism. La nivelul pielii atinge concentraţia maximă în jurul vârstei de 20-30 de ani, apoi scade constant odată cu înaintarea în vârstă. Nu este o coincidenţă faptul că după vârsta de 30 de ani începem să observăm apariţia ridurilor fine din jurul ochilor sau buzelor, odată cu scăderea nivelului natural de coenzima Q10 din piele.
În lipsa acestui antioxidant natural, radicalii liberi atacă celulele, le afectează capacitatea de regenerare, motiv pentru care pielea îmbătrâneşte mai uşor.
Scăderea concentraţiei de coenzima Q10 poate fi combătută şi prin intermediul alimentaţiei sau a suplimentelor. Alimentele bogate în coenzima Q10 sunt cele de origine animală, în special organele precum ficatul sau inima. De asemenea, se mai găseşte şi în legume şi verdeţuri, în special în avocado şi pătrunjel, dar în cantităţi mai mici. De asemenea, poţi apela şi la suplimentele cu coenzima Q10, dar este indicat să discuţi înainte cu un medic.
Cât este de eficientă în tratamente cosmetice?
Aplicată local, coenzima Q10 poate penetra straturile superioare de celule vii ale pielii, atenuând adâncimea ridurilor specifice fotoîmbătrânirii. De asemenea, are capacitatea de a stimula activitatea regeneratoare a celulelor epiteliale, care odată cu înaintarea în vârstă devin inactive, potrivit cercetătorilor de la Universitatea New South Wales din Sydney, Australia.
Posteaza comentariu