Cauzele apariţiei petelor pigmentare sunt expunerea la soare de-a lungul timpului, schimbările hormonale sau chiar efectele unor medicamente. De asemenea, mai poate fi vorba despre cicatrici rămase în urma acneei sau pistrui moşteniţi genetic.
Oricare ar fi situaţia în care te afli, produse naturale, pe care le găseşti la îndemână în bucătăria ta, te-ar putea ajuta să estompezi aceste pete şi să ai un ten mai curat şi luminos. Iată ce remedii să încerci:
Lămâie
Sucul de lămâie este bogat în acid citric, cel care îi oferă şi gustul foarte acru. Acest acid are capacitatea de a exfolia chimic pielea şi de a-i uniformiza culoarea.
Tot ce trebuie să faci este să storci o lămâie, să înmoi o dischetă demachiantă în sucul obţinut şi să aplici de două ori pe zi pe zonele pigmentate.
Hrean cu oţet şi miere
Rade fin o rădăcină de hrean, amestecă cu câteva linguriţe de oţet şi o linguriţă cu miere. Aplică apoi amestecul rezultat pe zonele în care ai pete şi lasă să acţioneze timp de cinci minute.
Ai grijă să nu atingi zona ochilor şi să ţii ochii închişi cât timp ai hrean pe faţă pentru că este puternic iritant. Clăteşte-te foarte bine la final şi aplică o cremă hidratantă.
Vitamina E
Fiind un puternic antioxidant, vitamina E are capacitatea de a estompa punctele pigmentare de la nivelul pielii. Sparge câteva capsule de vitamina E pe o dischetă demachiantă şi aplică pe zonele afectate de pete înainte de culcare.
Substanţa uleioasă va fi absorbită complet de piele, oferind în acelaşi timp hidratare.
Iaurt
Iaurtul conţine enzime care îndepărtează celulele de la suprafaţa pielii, uniformizând culoarea tenului tău. Aplică iaurt simplu pe faţă şi lasă să acţioneze timp de cel puţin 20 de minute.
Clăteşte apoi cu apă călduţă. Repetă acest tratament de cel puţin două ori pe săptămână.
Aloe Vera
Gelul sau sucul de aloe vera este folosit de mii de ani pentru proprietăţile sale calmante şi vindecătoare asupra pielii. Este un remediu excelent, care hidratează intens, stimulează producţia de colagen şi uniformizează culoarea pielii.
Aplică gelul sau sucul de aloe vera cu o dischetă demachiantă seara, înainte de culcare.