Iată adevărul despre câteva dintre cele mai răspândite mituri legate de unghii:
Mit: Unghiile trebuie să respire
Fals. Cu siguranţă ai auzit de multe că stratul de ojă împiedică unghiile să respire şi că trebuie să faci o pauză din când în când.
Adevărul este că unghiile tale sunt moarte. La fel ca şi părul, sunt făcute din cheratină, o proteină rezistentă care odată crescută nu se "vindecă" şi nu respiră.
Mit: Trebuie să-ţi tai cuticulele ca să ai unghii frumoase
Fals. Acesta este unul dintre cele mai nocive mituri despre unghii. Cuticulele sunt formate din piele moartă care are proprietatea de a sigila ca o garnitură patul unghiei, prevenind astfel infectarea. Îndepărtând această piele protectorare îţi expui cea mai sensibilă zona a unghiei la infecţii şi micoze.
În plus, odată tăiate, cuticulele vor creşte şi mai groase şi vei fi nevoită să le tai permanent. Dacă ai făcut asta deja, lasă-le să revină treptat la forma lor naturală.
Mit: Aplică pe unghii vitamine şi nutrienţi pentru a le hrăni
Fals. Spre deosebire de piele, unghiile sunt formate din ţesut mort, care nu absoarbe nutrienţii din exterior. Tot ce poţi să faci pentru a te asigura că unghiile tale cresc sănătoase este să le hrăneşti din interior, printr-o alimentaţie adecvată şi variată.
La fel ca şi părul, care are nevoie de balsam, unghiile pot fi tratate din exterior numai pentru a le oferi protecţie, dar nu pentru a le hrăni.
Mit: Petele albe de la suprafaţa unghiilor indică lipsă de calciu
Fals. Petele albe la suprafaţa unghiilor, care poartă denumirea de leuconichie, pot fi cauzate de diferite afecţiuni, dar cel mai des de mici traumatisme în zona de creştere a unghiei. Nu cu nicio legătură cu nivelul de calciu din organism.