Frumuseţe. 4 uleiuri pentru corp care combat vergeturile şi celulita

Natura ne oferă soluţii pentru cele mai multe probleme cosmetice sau de sănătate cu care ne confruntăm. Iar extractele din plante sunt remediile concentrate care ne ajută întotdeauna.

Este valabil şi în ceea ce priveşte tratamentul celulitei şi al vergeturilor, probleme care se reîntorc în atenţia noastră pe măsură ce se apropie primăvara.

Descoperă câteva uleiuri de corp naturale pe care ţi le poţi face singură şi care te pot scăpa de inesteticele vergeturi şi "nesuferita" celulită:

Ulei cu extract de ardei iute

Capsaicina, substanţa care oferă gustul iute ardeiului, are proprietatea de a accelera circulaţia sanguină, contribuind astfel la eliminarea toxinelor din corp şi la diminuarea celulitei. Poţi obţine un ulei de corp împotriva aspectului de coajă de portocală amestecând câteva picături de ulei esenţial de ardei iute cu un ulei de bază. Acest ulei de bază poate fi de măsline, avocado, jojoba, susan etc. În 100 de militri de ulei de bază pune o jumătate de linguriţă de ulei esenţial de ardei iute. Amestecă bine şi masează zonele afectate de celulită în fiecare seară. Atenţie! Evită contactul cu ochii, mucoasele sau pielea iritată. Spală-te bine pe mâini cu apă caldă şi săpun după aplicarea uleiului. Nu folosi niciodată extractul de ardei iute nediluat!