A devenit unul dintre cele mai faimoase ingrediente naturale pentru înfrumusețare. Dar știi de ce este atât de apreciat? Descoperă motivele pentru care ar trebui să folosești uleiul de argan pentru îngrijirea tenului tău.
Uleiurile naturale, folosite pentru îngrijirea pielii, au caracteristici diferite, de la consistență, rata de absorbție, concentrația de acizi grași etc. Astfel, fiecare ulei este mai potrivit pentru unele tipuri de piele și nerecomandat pentru altele. Uleiul de ricin și uleiul din sâmburi de struguri, de exemplu, scad excesul de sebum de la nivelul tenului acneic, în timp ce uleiurilee de cocos și avocado sunt extrem de hidratante, potrivite pentru pielea uscată.
Uleiul de argan, în schimb, se încadrează în zona de mijloc a acestui spectru.
Nu este nici prea gras, nici prea ușor, ceea ce îl face perfect pentru a fi folosit pe toate tipurile de piele. Conține acizi grași omega 3 și omega 6, vitamina E și acizi linoleici, toate având efectul de a hidrata delicat pielea, de a catifela zonele uscate și chiar de a reduce acneea.Uleiul de argan poate reduce apariția coșurilor
Deși auzim des că pielea afectată de acnee este de obicei grasă și nu ar trebui să folosim uleiuri sau produse grase pentru îngrijirea ei, se pare că nu este întotdeauna cazul. Aplicarea unui ulei natural pe pielea predispusă la acnee poate fi un lucru benefic, potrivit medicului dermatolog Patricia Wexler, citat de marieclaire.com. Uneori, oamenii se confruntă cu coșuri nu pentru că au pielea grasă în mod natural, ci pentru că bariera protectoare a pielii este uscată, slăbită și inflamată de folosirea produsele agresive împotriva acneei.
Acea barieră afectată a pielii compensează producând și mai mult sebum, care apoi blochează porii și provoacă apariția coșurilor. Uleiul de argan poate întrerupe acest cerc vicios."Vitamina E din uleiul de argan acționează ca un antiinflamator puternic pentru pielea iritată și înroșită, dar are și capacitatea de a controla producția de sebum de la nivelul pielii, astfel că te vei confrunta cu mai puține coșuri și zone iritate", este de părere medicul dermatolog. De asemenea, antioxidanții care se găsesc în mod natural în uleiul de argan ajută la calmarea eczemelor și la estomparea cicatricilor.
Uleiul de argan nu blochează porii
Spre deosebire de alte uleiuri naturale despre care se știe că au un efect comedogenic, așa cum sunt uleiul de cocos sau cel de măsline, uleiul de argan prezintă un risc scăzut de blocare a porilor.
De fapt, uleiul de argan are nivelul zero pe scara de rating a ingredientelor cu efecte comedogenice, fiind mult mai sigur decât cele mai multe produse cosmetice din comerț, precum creme, seruri sau produse de machiaj.
Uleiul de argan este foarte ușor de folosit
În realitate, uleiurile nu sunt în sine hidratante. Acestea sunt considerate "oclusive", ceea ce înseamnă că formează o barieră la suprafața pielii care împieidică evaporarea apei de la suprafața pielii.
Prin urmare, este recomandat să aplici uleiurile pe pielea umedă, pentru a bloca apa în pori, sau să masezi peste crema hidratantă, păstrând astfel ingredientele hidratante mai mult timp pe piele.Pentru că uleiul de argan are o formulă ușoară, este absorbit rapid, iar rezultatul este o piele cu o strălucire discretă, naturală, nu cu un efect de piele grasă, unsuroasă. Dacă te temi că pielea ta va părea grasă pe timpul zilei sau că îți va afecta machiajul, folosește uleiul de argan seara, după ce te speli pe față. Tenul va fi intens hidratat pe parcursul nopții, iar dimineața va arăta sănătos și strălucitor.