Cum să-ți rehidratezi părul - 5 tratamente naturale

Părul uscat este aspru, lipsit de strălucire și cu numeroase fire rebele. Iar principalul motiv este lipsa apei din straturile profunde ale firelor de păr.
De aceea, părul uscat are nevoie tratamente care să-i redea suplețea și strălucirea. Descoperă tratamentele naturale care îți rehidratează părul:

Tratament cu miere pentru păr uscat

Mierea are numeroase proprietăți benefice pentru piele și păr. Este un ingredient natural cu efect humectant, ceea ce înseamnă că atrage umezeala din mediu și ajută părul să o rețină și să devină mai hidratat. Este foarte ușor să folosești mierea pentru a hidrata părul uscat. În afara măștilor naturale în care să o incluzi, poți face un tratament simplu cu miere diluată în apă. Pune două linguri cu miere într-un litru de apă caldă și amestecă până când mierea se dizolvă. După ce te-ai spălat pe cap, toarnă cu grijă apa cu miere pe păr și las-o să acționeze timp de câteva minute. Clătește apoi cu apă călduță din abundență. În cadrul unui studiu publicat în Jurnalul European pentru Cercetări Medicale s-a descoperit că folosirea acestui tratament cu miere diluată în apă o dată la două zile poate vindeca în două săptămâni și probleme ale scalpului precum mătreață, prurit sau dermatită seboreică.

Tratament cu ulei de cocos pentru rehidratarea părului

Cele mai multe uleiuri naturale rămân la suprafața firelor de păr și le fac mai netede și mai strălucitoare. Dar uleiul de cocos poate face mai mult de atât.
"Este uleiul natural despre care s-a dovedit că penetrează cel mai bine firul de păr", declară medicul dermatolog Francesca Fusco pentru allure.com. Cu alte cuvinte, uleiul de cocos îți face părul mai rezistent și îl hidratează din interior. "Studiile au arătat că uleiul de cocos scade pierderea proteinelor din structura firului de păr în timpul unor procese precum periajul sau uscarea cu foehnul", mai spune specialistul. Dar în loc să aplici o cantitate mare de ulei de cocos sub forma unei măști, este de preferat să folosești numai câteva picături pe care să le aplici pe toată lungimea părului, în special pe vârfuri. Atunci când tot părul este acoperit cu ulei, vei fi nevoită să șamponezi de mai multe ori pentru a elimina grăsimea și riști să-ți usuci și mai mult părul. 

Ulei de avocado pentru păr

Avocado este excelent în alimentație, pentru îngrijirea pielii și a părului. Iar uleiul de avocado poate face adevărate minuni pentru părul uscat.
"Uleiul de avocado este o sursă bună de vitamine din grupul B și vitamina E și poate fi un balsam leave-in excelent pentru păr, oferindu-i strălucire intensă și hidratare", declară chimistul cosmetic Jim Hammer. Dacă ai părul uscat și deteriorat, uleiul de avocado îi va reda rezistența, îl va hidrata și îl va face mai strălucitor. Potrivit specialistului, un alt avantaj este acela că se distribuie cu ușurință pe păr, fără să-l încarce. Aplică trei, patru de picături de ulei în palme, masează și apoi distribuie pe lungimea părului, insistând asupra vârfurilor.

Ulei de măsline pentru păr uscat

Nu doar că are numeroase întrebuințări în bucătărie, dar uleiul de măsline este un ingredient esențial și pentru îngrijirea părului. "Uleiul de măsline este foarte asemănător cu uleiurile naturale produse de scalp și le înlocuiește cu succes în cazul părului uscat, cu o producție insuficientă a scalpului", declară Jim Hammer.
Îl poți folosi ca pe un tratament înainte de a te spăla pe cap. Pune puțin ulei de măsline într-un bol termorezistent și încălzește-l timp de câteva secunde în cuptorul cu microunde. Aplică apoi uleiul de măsline cald (nu fierbinte!) pe păr, începând de la scalp și continuând către vârfuri. Un alt mod în care poți folosi uleiul de măsline pentru păr este în combinație cu un ou crud. Bate bine oul, adaugă o lingură cu ulei de măsline și aplică pe păr. Lasă să acționeze timp de o oră, apoi spală-te pe cap.

Tratament cu gel de Aloe vera pentru păr

O plantă cu proprietăți uimitoare pentru piele, Aloe vera poate fi folosită și pentru a hidrata intens părul uscat și deteriorat. Gelul de Aloe conține apă, dar și vitamine, minerale și oligoelemente care hrănesc părul deteriorat. Îți poți face un tratament eficient pentru păr folosind o lingură cu gel de Aloe, o lingură cu ulei de cocos și o lingură cu vitamina E ulei, plus câteva picături de ulei esențial de lavandă.
Aplică tratamentul oe păr, lasă-l să acționeze timp de cel puțin 20 de minute, apoi spală-te pe cap.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod