Cum să arăți mai tânără: sfaturile dermatologilor

Există câteva trucuri ale dermatologilor și chirurgilor plasticieni care te ajută să arăți mai tânără. Iată care sunt acestea!

Sfaturile dermatologilor despre cum poți să arăți mai tânără


1. Dormi pe spate


Specialiștii își pot da seama cum dormi. Dormitul pe o parte sau pe burtă duce la apariția unor urme pe față. O modalitate ușoară de a reduce apariția acestor riduri constă în dormitul pe spate. Poate că vei sforăi, dar vei îmbătrâni mai frumos.

2. Nu exagera cu exercițiile fizice


Acea oră de alergat pe bandă te va face mai sănătoasă, dar nu te va face să arăți mai tânără. Persoanele mai slabe și mai atletice care au peste 40 de ani tind să arate mai în vârstă decât oamenii care nu sunt în formă, pentru că au mai puțină grăsime sub piele.

3. Ai grijă la daunele provocate de soare atunci când ești la volan


Cei mai mulți oameni au daune provocate de soare pe partea stângă a feței, pur și simplu de la orele conduse, din spatele volanului. Cel mai simplu este să te asiguri că aplici creme cu protecție solară, pentru a evita razele UV.

4. Nu schimba produsele foarte des


Cei mai mulți oameni renunță la produsele pe care le folosesc pentru pielea lor prea repede. Este nevoie de 21 de zile pentru o celulă de piele să se formeze și să ajungă pe partea superioară a epidermei.
Dacă încerci o nouă cremă anti-aging, acordă-i cel puțin patru săptămâni pentru a vedea rezultatele.

5. O cremă bună poate anula vizita la chirurgul plastician


Sigur, doctorul poate să facă un lifting al pleoapelor, dar unii pacienți reușesc să obțină rezultate similare cu seruri de întărire și creme pentru liftingul pleoapelor. Rezultatele sunt temporare, dar reduc liniile fine și ochii umflați.

6. Nu uita niciodată de protecția solară


Vrei să eviți cabinetele dermatologilor și chirurgilor plasticieni cât mai mult este posibil? Atunci folosește creme și loțiuni cu protecție solară cu zinc sau dioxid de titan, poartă ochelari de soare afară, pentru a evita închiderea parțială a ochilor și a ridurilor aferente.

7. Poți avea încredere și în mărcile pe care le regăsești în farmacii


Încearcă mai întâi cremele anti-aging pe care le găsești în farmacii. Mai multe astfel de branduri din farmacii au aceleași ingrediente active și pot fi la fel de eficiente precum produsele care costă de zece ori mai mult la alte magazine.
Din nou, nu uita că trebuie să încerci eficacitatea unui astfel de produs pentru cel puțin patru săptămâni înainte de a-ți da seama.

8. Nu te enerva


Dacă te încrunți în mod constant sau te enervezi, vei ajunge să dezvolți acea cută între ochi, iar fața ta va rămâne cu această trăsătură pe care probabil nu vrei să o vezi de fiecare dată când te uiți în oglindă. 

9. Asigură-te că știi de ce ai nevoie


Un dermatolog din Statele Unite avea o pacientă care își dorea un lifting al sprâncenelor, deoarece i se părea că arăta mereu speriată. Dermatologul i-a recomandat o vizită la salonul de cosmetică, unde "consultația" a durat doar 15 minute, iar pacienta a economisit 5.000 de dolari.
iulia-mirica