Cum să ai un ten sănătos şi strălucitor în vara asta

Schimbarea anotimpurilor aduce şi modificări în modul în care te îngrijeşti, iar dacă vrei să te bucuri vara asta de un ten frumos şi sănătos, este important să ştii cum să operezi schimbările şi care sunt obiceiurile care îţi ajută pielea permanent. Iată 7 elemente care să nu lipsească din viaţa ta penru un ten sănătos şi strălucitor vara asta.
Schimbarea anotimpurilor aduce şi modificări în modul în care te îngrijeşti, iar dacă vrei să te bucuri vara asta de un ten frumos şi sănătos, este important să ştii cum să operezi schimbările şi care sunt obiceiurile care îţi ajută pielea permanent. Iată 7 elemente care să nu lipsească din viaţa ta penru un ten sănătos şi strălucitor vara asta.

Apă

Indiferent de cremele hidratante folosite, hidratarea din interior este cea mai importantă. Când nu bei apă suficient, sau uiţi de ea pentru că preferi cafea sau sucuri acidulate, pielea se poate usca şi este mai predispusă iritaţiilor. Bea cel puţin 2 litri de apă pe zi pentru sănătatea ta, dar şi pentru un ten sănătos şi strălucitor primăvara asta.

Mişcare

Un stil de viaţă sedentar se reflectă şi în starea pielii tale.
Dacă alegi să faci mişcare, oricât de puţină, pielea capătă mai multă elasticitate. Trei şedinţe de aerobic pe săptămână pot avea un efect excelent asupra tonusului tău şi pielii tale, dar dacă nu ai timp de asta, fă mişcare în weekend şi te vei simţi mai bine, iar tenul tău va reflecta acest lucru.

Rutina de înfrumuseţare simplificată

Cea mai des întâlnită greşeala în rutina de înfrumuseţare este folosirea a prea multe produse. Când fiecare conţine ingrediente diferite, efectele promise de eticheta întarzie, deoarece pielea este prea solicitată.

Una dintre cele mai frecvente erori este folosirea simultană a produselor cu acid salicilic sau acid glicolic alături de produse cu retinol, vitamina C sau hidrochinonă.
Acizii dizolvă şi neutralizează rapid aceste ingrediente, iar efectele lor sunt pierdute.

Cosmetice cu retinoizi

Produsele cu retinoizi şi-au dovedit eficacitatea mai ales în tratamentele anti-aging, dar ele pot oferi o piele mai frumoasă şi mai strălucitoare la orice vârstă. Caută cosmeticele cu retinol pentru o îmbunătăţire a aspectului pielii tale. Sunt disponibile sub formă de cremă, gel sau ser şi vor avea cu siguranţă un efect benefic asupra pielii tale.

Protecţie solară

Radiaţiile ultraviolete, alături de fumul de ţigară, sunt cel mai puternic factor de degradare a pielii. Alege produsele cosmetice care îţi oferă protecţie solară, dar nu te baza doar pe ele.
Ochelarii de soare şi o pălărie cu boruri largi te protejează la fel de bine de radiaţiile solare care fură în timp strălucirea pielii şi o îmbătrânesc prematur.

Schimbarea cosmeticelor

Dermatologii recomandă folosirea produselor până la terminarea lor. Motivul este faptul că pielea are nevoie de timp să se adapteze ingredientelor active din acestea înainte ca efectele promise să devină vizibile. O rutină de înfrumuseţare în care încerci câteva produse pentru 2-3 săptămâni apoi le schimbi cu altele nu va avea efecte bune asupra pielii tale.

Alimentaţia echilibrată

Pentru sănătatea pielii, antioxidanţii sunt ingredientul cheie în alimentaţia ta.
Alege o alimentaţie echilibrată, în care poţi adăuga migdale (vitamina E), avocado (grăsimi monosaturate şi vitamina B3), căpşuni (vitamina C şi acid alfa hidroxi), somon sau alune de pădure (Omega-3) şi cereale integrale (vitamina B). Toate aceste alimente au un efect puternic asupra sănătăţii pielii tale şi te pot ajuta să ai un ten sănătos şi strălucitor primăvara asta.