Actriţa vorbeşte în noul ei volum de memorii, intitulat "You Have No Idea", despre un abuz sexual suferit în copilărie şi despre fotografiile nud care au costat-o titlul de Miss America, în 1984.
Vanessa Williams a făcut să râdă mulţi telespectatori cu apariţiile ei comice din serialele "Betty cea urâtă" şi "Neveste disperate", dar în noul ei volum de memorii, actriţa împărtăşeşte cu admiratorii săi câteva aspecte întunecate şi triste din trecutul ei.
În această carte, actriţa americană spune că a fost molestată sexual la vârsta de 10 ani. În timpul unei vizite la o familie de prieteni din California, fiica de 18 ani din acea familie a intrat la ea în cameră şi a abuzat-o sexual, informează site-ul hollywoodreporter.com, citat de Mediafax.
Williams a ţinut secret acest incident vreme de mulţi ani, iar gravitatea situaţiei nu a afectat-o până când a ajuns studentă. "După acea vizită, am simţit că ceva s-a schimbat în mine. Întotdeauna am fost o fire sfidătoare, dar atunci am devenit şi mai rebelă. Am început să mă îndepărtez de părinţii mei", spune vedeta americană.
Vanessa Williams vorbeşte în această carte şi despre scandalul provocate de fotografiile ei nud, care au costat-o titlul de Miss America în 1984. Vedeta consideră că onestitatea reprezintă cea mai bună politică atunci când trebuie să vorbeşti despre trecut şi mărturiseşte că le-a spus copiilor ei întregul adevăr despre acel incident.
"Atunci când copiii mei m-au întrebat despre Miss America, acele fotografii şi alte momente din viaţa mea, le-am spus ceea ce le spun întotdeauna: adevărul. În definitiv, acele momente reprezintă părţi din călătoria mea prin viaţă, care m-a adus în punctul în care mă aflu acum", a spus Williams.
Vanessa Williams are patru copii: trei din prima ei căsătorie cu managerul Ramon Hervey II şi unul din căsătoria cu fostul star din NBA Rick Fox, notează Mediafax.
© Copyright:
Vanessa Williams, molestată sexual la vârsta de 10 ani
Actriţa vorbeşte în noul ei volum de memorii, intitulat "You Have No Idea", despre un abuz sexual suferit în copilărie şi despre fotografiile nud care au costat-o titlul de Miss America, în 1984.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
7 Aprilie 2012
Posteaza comentariu