Ce să faci pentru a trata buzele crăpate
Aplică balsam şi pe conturul buzelor
De cele mai multe ori, pielea se usucă şi se crapă în jurul gurii, chiar pe linia buzelor. De aceea este foarte important să aplici balsam şi pe marginea buzelor pentru a preveni uscarea şi crăparea pielii.
Exfoliază regulat
Pielea moartă se poate acumula pe suprafaţa buzelor, ceea ce are ca efect uscarea şi crăparea lor. Pentru a elimina celulele moarte de piele, foloseşte zahărul pentru a-ţi masa delicat buzele. Mai poţi amesteca cu puţină miere sau ulei de măsline pentru un efect hidratant.
Consumă mai des peşte
Peştele conţine acizi graşi esenţiali omega 3 care sunt foarte importanţi pentru sănătatea pielii. Aceştia îţi menţin pielea hidratată, inclusiv pielea buzelor. Dacă nu îţi place peştele, poţi lua suplimente de omega 3 sub formă de capsule.
Aplică balsam de buze înainte de culcare
Aşa cum aplici cremă de faţă seară de seară, înainte de culcare, la fel este necesar să aplici şi balsam de buze înainte de a te culca. Alege produse care conţin unt de shea, glicerină şi uleiuri naturale. Acestea vor acţiona pe parcursul nopţii, astfel că dimineaţa te vei trezi cu buzele perfect hidratate şi catifelate.
Bea suficientă apă
Ai observat că atunci când îţi este sete simţi că ţi se usucă buzele? Organismul are nevoie de un aport adecvat de lichide de-a lungul zilei pentru a funcţiona corespunzător. Unul dintre efectele deshidratării este uscarea buzelor. Nu uita că trebuie să bei doi litri de apă în fiecare zi.
Foloseşte un umidificator
Pe timpul iernii, aerul din încăperi se poate usca excesiv din cauza aparatelor de încălzit. Umidificatorul, un aparat special care are rolul de a regla umiditatea aerului, este o soluţie eficientă pentru a preveni uscarea excesivă a aerului din încăperi pe timp de iarnă, care are la rândul său un efect deshidratant asupra pielii şi buzelor.
Ce să nu faci dacă ai buzele crăpate
Nu folosi produse care conţin mentol
Evită produsele pentru îngrijirea buzelor care conţin mentol, scorţişoară, extract de piper sau alte substanţe care au un efect răcoritor. Deşi senzaţia este plăcută iniţial, aceste ingrediente inflamează pielea şi agravează starea buzelor uscate şi crăpate.
Nu îţi linge buzele
Deşi poate că este un gest firesc să-ţi umezeşti buzele cu limba atunci când le simţi uscate, aceasta este o greşeală majoră care nu face altceva decât să agraveze situaţia. Saliva are rolul de a contribui la digerarea alimentelor, de aceea are un efect negativ asupra buzelor. De asemenea, buzele umezite devin mult mai predispuse la uscare şi crăpare mai ales atunci când bate vântul.
Nu rupe pielea uscată
Ai obiceiul de a-ţi roade buzele şi de a rupe bucăţelele de piele uscată? Este un obicei extrem de nociv, care poate duce la apariţia rănilor la nivelul buzelor. În acelaşi timp accelerează uscarea buzelor şi apariţia crăpăturilor. Pentru a preveni acest obicei, aplică pe buze un ruj intens hidratant.
Nu purta ruj extra rezistent
Rujurile care rezistă foarte mult pe buze conţin ingrediente care usucă puternic pielea. Acestea sunt de obicei de tipul lip stain, ruj marker sau ruj cu textură mată. Foloseşte în locul lor un ruj cu consistenţă cremoasă, care menţine buzele hidratate.