Ce te poate ucide în salonul de înfrumuseţare

Înainte să vizitezi saloanele de înfrumuseţare care îţi ies în cale află ce pericole te pândesc, dacă nu sunt respectate câteva reguli elementare de igienă. Fii atentă la instrumentele din salon şi asigură-te că eşti în siguranţă!

Înainte să vizitezi saloanele de înfrumuseţare care îţi ies în cale află ce pericole te pândesc, dacă nu sunt respectate câteva reguli elementare de igienă. Fii atentă la instrumentele din salon şi asigură-te că eşti în siguranţă!

Mergem la salonul de înfrumuseţare relaxate şi dornice să ne îmbunătăţim aspectul fizic, având grijă de pielea, unghiile, părul nostru. Însă, ştiai că există pericole care pot să te îmbolnăvească şi să-ţi dea toate planurile peste cap? Atât instrumentele folosite pentru manichiură şi pedichiură, cât şi ustensilele ajutătoare pentru îngrijirea pielii pot să fie un focar de infecţii, dacă nu sunt curăţate şi sterilizate.

"Saloanele de înfrumuseţare folosesc aceleaşi ustensile şi echipamente, iar pielea poate să fie zgâriată în timpul unor proceduri cum ar fi manichiura sau pedichiura, mărind astfel pericolul ca aceste instrumente să intre în contact direct cu sângele.

De asemenea, un mediu umed şi cald este perfect pentru dezvoltarea microbilor care pot să cauzeze infecţii atât angajatorilor, cât şi clienţilor", avertizează dr. Michael Gardam, specialist în prevenţia infecţiilor la University Health Network în Toronto.

 

8 pericole cu care te întâlneşti în saloanele de înfrumuseţare


1. Risc de hepatita B şi C. Asigură-te că instrumentele care vor intra în contact cu pielea ta sunt sterilizate. Un studiu realizat în Franţa în 2006 arată că manichiura şi pedichiura efectuate într-un salon reprezintă unul dintre factorii de risc cei mai frecvenţi pentru cazurile inexplicabile de hepatita C;
2. Risc de HIV;
3. Risc de infecţii serioase la unghiile de la picioare şi mâini;
4. Risc de inflamaţie şi infecţie după epilare;
6. Risc de dermatită de contact sau arsuri chimice dacă nu ai testat înainte decolorantul pe care îl vei folosi pentru păr;
7. Risc de infecţii cu stafilococ auriu şi dermatită de contact la coafor;
8. Risc de arsuri la epilatul cu ceară.

 

Află la ce trebuie să fii atentă atunci când mergi într-un salon de înfrumuseţare!

 

La manichiură şi pedichiură:

  • Asigură-te că instrumentele pe care le va folosi angajata sunt curate şi sterilizate.
  • Nu te epila înainte cu 24 de ore de a merge la pedichiura, deoarece măreşti riscul unei infecţii.
  • Dacă ai infecţii/răni deschise la degetele de la picioare sau mâini, amână programarea la salon.
  • Asigură-te că angajata care se ocupă de tine se spală pe mâini de fiecare dată când termină de aranjat o clientă.
  • Renunţă la tăierea cuticulelor şi optează mai degrabă la împingerea lor.

 

La coafor:

  • Toate instrumentele trebuie să fie curăţate şi sterilizate după fiecare folosire.
  • Dacă nu ţi-ai mai vopsit sau decolorat părul, testează înainte vopseaua pentru a evita reacţiile alergice.
  • Unele saloane nu sunt bine aerisite, iar substanţele toxice care se evaporă în aer rămân în încăpere şi sunt inhalate. Este periculos în special pentru persoanele care au astm, alergii şi pot să cauzeze dureri de cap.
  • Asigură-te că părul tău va fi şters cu un prosop curat.
    Multe saloane folosesc acelaşi prosop pe cliente diferite, fără să-l spele.
  • Coafeza nu trebuie să introducă degetele într-un produs pentru aranjarea părului. Este recomandat să se folosească ambalajele care nu necesită acest lucru.

 

La epilat:

  • Instrumentele trebuie să fie curate şi sterilizate.
  • O ceară depilatoare folosită pe o clientă nu va fi utilizată şi pentru următoarea clientă.
  • Nu este recomandată aplicarea cu acelaşi băţ a straturilor cu ceară. Roagă cosmeticiana să folosească pentru fiecare aplicare un alt băţ pe care-l va introduce în ceară.
  • Asigură-te că salonul este curat şi cosmeticiana are pregătirea necesară pentru această îndeletnicire.
  • Nu te aşeza pe nimic până când cosmeticiana nu schimbă prosopul sau hârtia folosite pentru clienta anterioară.
  • Dacă ai o zonă afectată amână procedura.
  • Ca să eviţi arsurile, cosmeticiana trebuie să aibă grijă atunci când încălzeşte ceara şi să testeze temperatura pe mâna ei.
  • Cosmeticiana trebuie să poarte mănuşi când începe procedura.
  • În următoarele 24 de ore evită duşurile fierbinţi şi loţiunile/parfumurile pentru că pot cauza reacţii alergice.

 

La tratamente corporale:

  • Prosoapele trebuie să fie proaspăt spălate.
  • Verifică valabilitatea cremelor/loţiunilor care sunt incluse într-un tratament corporal.
  • Asigură-te că foloseşti chiloţi si capot de unică folosinţă atunci când mergi la masaj.
  • Înainte de o procedură, cosmeticiana trebuie să se spele pe mâini.
  • Prosopul sau hârtia aşezate pe masa de masaj trebuie schimbate înainte de a primi o altă clientă. Asigură-te că s-a întâmplat acest lucru înainte să te aşezi pe masa respectivă.