8 modele simple de manichiuri pe care ți le poți face singură

Trebuie să recunoaștem că desenele complicate pe unghii ne depășesc, fiind dificil de realizat. Dar există modele simple și interesante, pe care le poți face singură.
Manichiurile minimaliste, un trend care se menține încă de anul trecut, se încadrează foarte bine în lista celo mai ușor de realizat desene pe unghii. Acestea presupun de obicei trasarea câtorva linii , desenarea unor puncte sau forme geometrice simple. Iată câteva modele pe care sigur veo reuși să ți le faci singură, fără să mergi la salon:

Forme abstracte

O manichiură realizată din câteva linii unduite subțiri, un punct, și în general modele abstracte pentru realizarea cărora nu ai nevoie de prea multă îndemânare. Este o manichiură interesantă, care va atrage cu siguranță privirile. Poți folosi orice culori dorești, dar vei obține un efect deosebit dacă alegi o ojă mată ca bază și una lucioasă pentru a realiza desenele.



Puncte pe unghii

Colorează-ți unghiile cu o ojă în orice nuanță dorești, apoi desenează câte un punct pe fiecare unghie, la vârf sau la bază. Alege o nuanță contrastantă de ojă pentru a desena punctele.
Vei avea o manichiură cât se poate de simplă, dar cu un accent special.



Manichiură nude cu semilună

Aplică pe unghiile tale un lac transparent sau o nuanță nude, apoi definește cu alb semiluna de la baza unghiilor. Vei obține o manichiură modernă și originală, fără prea mult efort.



Efect de marmură

Aplică pe unghii o culoare de bază, de preferat o nuanță pastelată care să imite marmura, precum alb, crem, roz, bej etc. Pune apoi pe unghii picăuturi de ojă într-o nuanță mai deschisă și trasează linii ondulate pentru a combina cele două nuanțe, cât timp oja este încă umedă.
Rezultatul va fi o mancihiură cu aspect de marmură.



Diagonale alternante

Aplică pe unghii o culoare pe post de bază, apoi folosește badă adezivă pe care să o lipește pe unghii lăsând unele colțuri libere. Colorează diagonalele rămase libere cu o ojă într-o nuanță contrastantă față de cea a bazei. Este o manichiură foarte ușor de realizat, dar de efect.



Jumătăți diferite

După ce ai colorat unghiile cu o nuanță de bază, lasă oja să se usuce, apoi lipește banda adezivă pe fiecare unghie, acoperind de la jumătatea unghiei până la bază. Colorează vârful cu o ojă într-o altă nuanță.
Manichiura ta va fi impecabilă și cât se poate de originală.



Linii orizontale

Sprijină-ți cotul pe pasă, pentru un plus de stabilitate, și trasează câtev o linie subțire pe fiecare unghiei, pe orizontală. Te poți folosi de același truc simplu cu banda adezivă, lipind două bucățele de bandă una lânga alta, lăsând liberă numai linia subțire pe care să colorezi apoi cu ojă.



Glitter pe diagonală

Îți place glitterul, dar nu știi cum să-l folosești pentru a obține o manichiură sofisticată? Un model foarte ușor de realizat în care poți să incluzi glitterul este aplicarea numai pe diagonală. Lipește pe fiecare unghie bandă adezivă, pe diagonală, lăsând zona de la vârfuri liberă.
Aplică apoi glitterul în două sau mai multe straturi.


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă