7 manichiuri în tendințe pentru 2017

Desenele pe unghii sunt de ani buni foarte populare, dar în ultima perioadă au evoluat astfel încât să fie discrete, elegante și cu un aspect modern și interesant.
Pentru 2017 se conturează deja câteva astfel de modele care par să cucerească femeile ce își doresc manichiuri speciale, în tendințe. Iată stilurile de nailart care sunt în tendințe pentru 2017:

Spațiu liber

Numită și "manichiură negativă", acest stil presupune colorarea numai unei zone a unghiei, iar restul suprafeței lăsată liberă. Arată foarte bine într-o asociere de culori închise și ojă în nuanță metalică, dar poți experimenta cu orice culori și stiluri îți dorești.



Culoare pe centru

Cine ar fi crezut că unghiile pot arăta atât de bine dacă le colorezi numai partea centrală și lași marginile libere? Este un trend care devine tot mai popular pe zi ce trece, fiind o opțiune perfectă pentru femeile care îți doresc să lase impresia unor unghii subțiri și delicate. 

Accente holografice

Ojele și gelurile acrilice care reflectă lumină și creează un efect inedit pe unghiile tale se numără de asemenea printre trendurile anului 2017 în materie de manichiuri. 



Unghii inspirate de geode

Geodele par să fascineze oamenii tot mai mult, culorile impresionante ale cristalelor fiind incluse în 2017 atât în industria cosmetică, cât și în designul interior sau modă. Manichiurile inspirate de geode sunt un trend major pentru anul acesta.



Linii minimaliste

Unul dintre cele mai simple și ușor de realizate modele pentru 2017 este cel al manichiurilor minimaliste. Liniile simple, subțiri, trasate pe unghii, fac parte din trendul minimalist și pot fi realizate extrem de ușor.


Unghii conturate

Inspirată tot din tendința minimalistă, manichiura unghiilor conturate este cât se poate de interesantă. Este alegerea perfectă dacă vrei un stil inedit, care să atragă instant atenția și curiozitatea celor din jur.

Manichiura diamant

Dacă anul trecut unghiile cu aspect de sticlă au făcut senzație, în 2017 unghiile diamant vin să le ia locul. Este vorba despre aplicarea pe unghii a unei folii cu aspect reflectorizant și cu modele ce imită tăieturile specifice diamantelor.


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă