Acneea este una dintre problemele cu care fiecare dintre noi s-a confruntat la un moment dat.
Dincolo de sutele şi chiar miile de produse cosmetice special concepute pentru tratarea nesuferitelor coşuri, poţi încerca şi tratamentele naturale, mult mai ieftine şi întotdeauna la îndemână.
Pe de altă parte, vei fi sigură că nu există efecte secundare precum uscarea excesivă a pielii sau apariţia iritaţiilor.
Uleiul din arbore de ceai
Uleiul din arbore de ceai conţine substanţe care limitează dezvoltarea bacteriilor. Bacteriile sunt cele declanşează apariţia acneei, prin infectarea porilor. Uleiul, pe care îl poţi cumpăra din magazinele de tip Plafar, se aplică prin tamponarea zonelor afectate.
Gelul de Aloe Vera
Gelul de Aloe vera este o adevărată minune atât pentru frumuseţe, cât şi pentru sănătate.
Curele cu suc de aloe sunt folosite pentru detoxifirea şi vitaminizarea organismului. Pentru că apariţia problemelor pielii poate fi declanşată şi de toxinele din organism, detoxifierea este un pas important în tratarea acneei. Poţi folosi gelul de aloe şi extern, prin aplicare locală.
Pasta de ovăz
Fierbe o ceaşcă cu fulgi de ovăz, lasă să se răcească, apoi adaugă două linguriţe cu miere şi amestecă.
Aplică pasta pe ten, evitând zona ochilor. Aşteaptă zece minute, apoi îndepărtează masca şi clăteşte cu apă călduţă. Pasta de ovăz absoarbe uleiurile în exces de la nivelul tenului şi eliberează porii, în timp ce mierea are un efect antibacterian.
Zinc
Zincul este un agent antibacterian şi un element necesar în producţia uleiurilor naturale ale pielii.
O dietă săracă în zinc poate determina apariţia episoadelor de ancee. Alimentele care conţin zinc sunt carnea roşie, alunele, nucile. Este foarte important să nu iei suplimente de zinc fără recomandarea unui medic!
Ulei din sâmburi de struguri
Uleiul din sâmburi de struguri este astringent şi poate fi folosit pentru curăţarea zilnică a tenului.
Eliberează porii şi grăbeşte vindecarea. De asemenea, pentru că este bogat în antioxidanţi, previne îmbătrânirea prematură a pielii.