4 trucuri de înfrumuseţare cu iaurt. Încearcă-le şi tu ca să arăţi perfect!

Îţi vine să crezi sau nu, unele dintre cele mai eficiente trucuri de infrumuseţare presupun folosirea unui ingredient natural şi accesibil - iaurtul.
Bogat în proteine, calciu, vitamina D şi probiotice (bacteriile sănătoase din corpul tău), acest aliment delicios nu face minuni doar pentru interiorul organismului, ci şi pentru exteriorul său, mai ales pentru piele.

Când este aplicat topic la nivelul pielii, iaurtul catifelat hidratează în profunzime, combate cu succes acneea, previne apariţia semnelor de îmbătrânire prematură a pielii, atenuează arsurile solare şi reduce procesul decolorării cutanate. Acelaşi aliment are un efect fortifiant şi pentru păr. Asigură-te că foloseşti iaurt organic, fără aditivi alimentari, pentru rezultate sigure şi satisfăcătoare.

Iată cum poţi să transformi iaurtul într-o preţioasă armă de înfrumuseţare!

1.
Mască de faţă pentru înlăturarea petelor


Iaurtul este un antiiritant excelent, care echilibrează secreţiile naturale antimicrobiene ale tenului. In combinaţie cu alte ingrediente naturale, poate fi secretul pielii lipsite de pete, semne inestetice şi porţiuni uscate.

Amestecă o lingură de iaurt cu o linguriţă de miere şi câteva picături de suc de lămâie, portocală sau orice alt suc de citrice. Aplică aceasta mixtură pe toată faţa şi las-o să acţioneze 3-5 minute. Clăteşte cu apă călduţă şi vei vedea cum orice pată va dispărea în timp record de pe chipul tău.

2. Mască pentru păr puternic şi strălucitor

Cu zece minute înainte să te speli pe păr, aplica pe toată suprafaţa firelor iaurt de casă proaspăt, până ţi se umezeşte bine podoaba capilară, apoi prinde-ţi părul cu o cască de duş din plastic.
Aşteaptă 10-15 minute, apoi spală-ţi părul ca în mod normal.

Firele de păr vor primi un tratament regenerator puternic, graţie căldurii şi bacteriilor sănătoase. Încearcă această mască simplă o dată sau de două ori pe lună, pentru rezultate notabile şi persistente.

3. Tratament revigorant pentru ten

Revigorează-ţi pielea ternă cu ajutorul iaurtului, care o poate lăsa fină şi suplă printr-o simplă aplicare topică. De două-trei ori pe săptămână, spală-ţi faţa cu apă rece şi acoperă-ţi tenul şi gâtul cu un strat gros de iaurt. Aşteaptă 5-10 minute, apoi clăteşte-te şi aplică crema hidratantă obişnuită.

Acidul lactic din iaurt calmează pielea iritată şi o exfoliază gentil, curătând-o în profunzime.
Astfel, şansele să te confrunţi cu acnee, puncte negre sau inflamaţii scad în mod considerabil.

4. Mască antiîmbătrânire

Ştii că ridurile şi liniile fine o să-ţi invadeze viaţa la un moment dat, de aceea este important să le amâni vizita cât mai mult timp. Acelaşi acid lactic din iaurt te ajută să scapi de celulele moarte de la suprafaţa pielii şi să îţi micşorezi porii, care tind să se dilate odată cu înaintarea în vârstă.

Amestecă o lingură de ulei de măsline cu 3-4 linguri de iaurt grecesc, aplică masca obţinută pe ten şi pe gât, apoi las-o să acţioneze 30 de minute. Clăteşte-te ca în mod normal şi repetă tratamentul natural de 3 ori pe săptămână, pentru un aspect mereu tânăr şi proaspăt al pielii!