10 vedete care arată foarte sexy nemachiate. Heidi Klum e una dintre ele

Ne-am obişnuit ca starurile de la Hollywood să arate întotdeauna perfect, în viaţa de zi cu zi, dar mai ales pe covorul roşu. Iar când se lasă fotografiate fără pic de machiaj, este un adevărat eveniment. Dar moda selfi-urilor le-a determinat pe unele vedete să se pozeze singure fără machiaj şi să posteze imaginile pe reţelele de socializare. Iată 10 dintre ele care arată foarte bine şi fără machiaj:

Heidi Klum

Fotomodelul în vârstă de 41 de ani arată senzaţional fără machiaj. Nu are riduri pronunţate, iar tenul său este impecabil.

Nicki Minaj

Nicki Minaj şi-a făcut un selfie imediat ce a ieşit de sub duş, cu părul ud şi fără niciun strop de fard. Cântăreaţa este la fel de sexy ca în pictorialele pe care le realizează pentru reviste, când are alături o armată întreagă de stilişti şi makeup artişti.

Jennifer Love Hewitt

Deşi are 35 de ani, Jennifer Love Hewitt arată nemachiată precum o adolescentă. Actriţa din "Ghost Whisperer" şi "The Client List", care a deventi de curând mama, şi-a făcut un selfie pe care l-a postat pe Facebook.

Jessica Simpson

Cântăreaţa americană este mult mai curajoasă când vine vorba de selfi-uri de când a slăbit. Jessica a fost pentru o perioadă de timp supraponderală şi a evitat să se lase fotografiată.

Shakira

Deşi are 37 de ani, Shakira arată foarte bine fără niciun pic de machiaj. Cântăreaţa, care a devenit mamă în urmă cu doi ani, nu se sfieşte să iasă pe stradă nemachiată, deşi este urmărită de paparazzi.

Lady Gaga

După zecile de ţinute şi machiaje nonconformiste şi chiar şocante, Lady Gaga a decis să-şi "şocheze" fanii şi în sens pozitiv. Cântăreaţa a postat pe reţelele de socializare un selfie în care apare complet nemachiată şi neaşteptat de frumoasă.

Bar Rafaeli

Supermodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a lui Leonardo DiCaprio, îşi permite să iasă în public nemachiată. Israelianca are un ten foarte sănătos, iar pistruii de pe obraji îi oferă un aer copilăresc.

Beyonce

Nici Beyonce nu are probleme să iasă din casă nemachiată, deşi este "pândită" la orice colţ de fotografi. Starul american se poate lăuda cu o piele perfectă, fără riduri sau imperfecţiuni.

Jessica Biel

Viitoarea soţie a lui Justin Timberlake, Jessica Biel, îşi pune frumuseţea naturală în valoare chiar şi când participă la evenimente mondene. Actriţa şi-a făcut apariţia şi pe covorul roşu fără niciun strop de machiaj.

Kate Hudson

Actriţa Kate Hudson compensează lipsa machiajului cu un zâmbet larg, care îi oferă strălucire în mod natural. Deşi trăsăturile sale sunt ceva mai şterse fără farduri, mascara şi ochi conturaţi, Kate este totuşi la fel de frumoasă.