Cum să faci tranziția de la părul vopsit la părul alb

Părul alb sau grizon este în tendințe, astfel că tot mai multe femei, inclusiv celebrități, renunță să se mai vopsească și își pun în valoare firele albe. Află cum să faci corect tranziția de la părul vopsit la cel alb.
Oricine a început să albească știe că albirea nu este un proces care se întâmplă peste noapte. Nu te trezești pur și simplu cu șuvițe albe ca și cum cineva le-ar fi pictat. Totul începe cu câteva fire care își pierd culoarea, în timp ce restul părului are în continuare nuanța naturală.

Cele mai multe persoane aleg să se vopsească pentru a ascunde firele albe, dar în ultima perioadă acest lucru începe să se schimbe. Părul alb natural, părul grizonat și chiar părul alb argintiu obținut prin decolorare sunt trenduri importante. Iar dacă părul tău începe să fie predominant alb, de ce să nu îmbățișezi acest trend interesant?

Probabil te întrebi cum poți face asta. O variantă ar fi să-ți lași părul să crească și să nu te mai vopsești, dar nu e o idee prea bună să umbli luni la rândul cu părul împărțit în două culori - alb la rădăcini și colorat în rest.

Cercetătoarea Birnur Aral, director în cadrul Good Housekeeping Institute, a dezvăluit procesul prin care a trecut pentru a ajunge de la părul vopsit la cel de un alb imaculat.
Aceasta a studiat de-a lungul timpului numeroase tipuri de vopsele de păr și a decis să includă în cercetarea sa și propriul proces de tranziție către părul alb.

Corecția culorii


"Să-ți lași părul să crească ar fi fost cea mai ieftină variantă, dar nu cea mai stylish", spune Dr. Aral. "Unele persoane își lasă părul să crească câțiva centimetri, apoi se tund scurt. Dar eu nu eram pregătită pentru o astfel de schimbare radicală", a adăugat cercetătoarea.
În schimb, aceasta a ales să ceară sfatul coloristei Anne Marie Barros, care i-a recomandat să "corecteze culoarea". Procesul nu presupune colorarea rădăcinilor crescute, ci a părului pe lungime, pentru a-l aduce cât mai aproape de culoarea naturală de alb grizonat a rădcinilor.

Etapa de tranziție e similară cu decolorarea șuvițelor


"Pentru a echilibra efectul de 'sare și piper' de la rădăcini, coloristul a decis să-mi facă șuvițe decolorate în tot părul. Înainte de a scoate foliile de pe șuvițele decolorate, a aplicat o vopsea șaten închis pe restul părului pentru a obține pe toată lungimea efectul grizonat.
După ce folia a fost îndepărtată, părul a fost clătit și specialistul a aplicat un toner care să amplifice efectul argintiu al șuvițelor decolorate
", spune Dr. Aral. 

Este posibil ca această etapă să difere în funcție de culoarea de la care faci tranziția spre părul alb. Oricare ar fi nuanța, este necesar să-ți lași părul să crească nevopsit cel puțin cinci centimetri, pentru ca specialistul să aleagă metoda de decolorare care se potrivește părului tău alb.

Procesul poate dura destul de mult și este costisitor


Dacă nu ți-ai mai decolorat niciodată părul până acum, ți se va părea că stai o veșnicie în salon în timpul procesului de modificare a culorii. "Am petrecut în total șapte ore în salon și am văzut cât de meticulos este acest proces", spune Dr. Aral. Costul, de asemenea, poate fi destul de ridicat și variază în funcție de lungimea părului, culoarea de la care faci tranziția, experiența coloristului sau salonul la care mergi.

Dar dacă procesul de decolorare durează șapte ore, ca să-ți crești complet părul astfel încât să devină alb în mod natural durează între șase luni și un an.

Este necesar să întreții albul natural al părului


Părul alb, fie că este natural sau decolorat, are tendința de a se îngălbeni treptat, devenind lipsit de strălucire și căpătând o nuanță neplăcută. Pentru a ține la distanță acest efect, specialiștii recomandă folosirea unui șampon albastru sau violet.
Acest produs special conceput pentru părul alb previne îngălbenirea și oferă mai multă strălucire părului alb sau grizonat.

Este necesar să-ți ajustezi machiajul și garderoba la noua culoare


La fel ca în cazul oricărei schimbări majore de look, va trebui să-ți ajustezi machiajul, coafura sau garderoba astfel încât părul tău alb să te avantajeze. Este posibil ca vechiul stil de machiaj sau unele imprimeuri din garderoba ta să nu ți se mai potrivească. Dar odată ce ai descoperit noul stil care ți se potrivește cel mai bine, nu vei regreta faptul că ai îmbrățișat albul natural al părului tău.

Dacă vrei să alegi metoda mai accesibilă și vrei să aștepți ca părul alb să crească fără să apelezi la alte procese de colorare la salon, Aral recomandă aplicarea unui retuș pentru rădăcini.

Astfel de produse te pot ajuta să camuflezi rădăcinile pentru o vreme. Apoi, specialistul recomandă o tunsoare scurtă, de tip pixie, și tunderile regulate până când părul alb crește complet.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă