Cântăreața și-a făcut apariția pe covorul roșu într-o superbă ținută Armani Prive compusă din salopetă neagră din dantelă și rochie cu trenă foarte lungă, pentru care a avut nevoie de numeroși asistenți, astfel încât să fie bine așezată pentru poze. Vedeta a purtat în piept trandafiri albi și simbolul mișcării Time's Up, în semn de solidaritate față de campania ce are rolul de a stopa hărțuirea sexuală.
Dar fără îndoială, coafura a fost cel mai spectaculos element al look-ului său.
Odată ce s-a întors cu spatele, Lady Gaga ne-a permis să vedem cât de mult efort a depus echipa sa pentru a obține o apariție impecabilă pe covorul roșu. Vedeta a purtat o coafură complicată ce imita aspectul unei cozi împletite de tip corset.Coafura a fost creată de hairstilistul Frederic Aspiras, care a postat întreg procesul de realizare pe Instagram, pentru ca fanii vedetei să poată recrea look-ul dacă doresc, deși pare extrem de dificil să faci singură o astfel de coafură complicată.
După ce a împletit părul în două cozi în stilul coadă de pește, hairstilistul Frederic Aspiras a folosit un șnur din piele pentru a le lega între ele. Rezultatul final a fost un aspect de coadă tip corset.
Din imaginile postate de specialist, au fost necesare patru produse de styling, trei tipuri de piepteni și extensii de păr.
După ce a împletit părul în două cozi în stilul coadă de pește, hairstilistul Frederic Aspiras a folosit un șnur din piele pentru a le lega între ele. Rezultatul final a fost un aspect de coadă tip corset.
Bineînțeles, nu doar coafura celebrei Lady Gaga a făcut senzație la Premiile Grammy 2018, ci și machiajul său spectaculos. Makeup artistul Sarah Tannon a scris despre ceea ce a inspirat-o să realizeze machiajul artistei. "Machiajul ochilor purtat de Gaga a fost inspirat de cerul înstelat al nopții. Romantic și uluitor, pentru a complimenta superba creație Armani Prive", a scris makeup artistul pe Instagram.
Posteaza comentariu