Te-ai gandit sa-ti operezi nasul?
Am stat de vorba despre operatia de modelare a nasului - rinoplastia, cu Dr. Asist. Universitar Marek Valcu, chirurg plastician de prestigiu in Romania, care opereaza in jur de 150 de nasuri pe an. Dansul afirma ca nu oricine isi doreste sa-si schimbe forma nasului are cu adevarat nevoie de asta. Dar cine are nevoie?
M.V.: Exista paciente care cer o operatie doar pentru ca vor sa semene cu vedeta preferata, sau fiindca e la moda. Daca nasul lor are un aspect estetic si e proportionat cu fata eu le refuz, explicandu-le ca nu exista un motiv serios pentru cererea lor. O interventie chirurgicala e agresiva pentru organism si sanatatea trebuie asezata intodeauna inaintea frumusetii. Refuz 3-4% din cereri din acest motiv.
Cui ar trebui sa se adreseze o persoana care doreste sa-si schimbe forma nasului?
M.V.: Unui chirurg ORList sau plastician(estetician). Daca are probleme functionale trebuie sa se adreseze medicului ORList. Daca problema e strict estetica operatia va fi facuta de un chirurg plastician. Se poate lucra si in echipa pentru a acoperi ambele aspecte. Daca pacientul are o disfunctie respiratorie se rezolva intai aceasta, si dupa ce e sanatos se abordeaza si partea estetica.
Cat de dificila este operatia, pentru pacient?
M.V.: Poate dura de la 30 de minute la 5 ore, in functie de profesionalismul chirurgului si alti factori. De obicei se face cu anestezie locala si pacientul pleaca din clinica dupa cateva ore cu un bandaj pe fata. Daca se face anestezie generala e necesar sa ramana internat pana a 2a zi.
Vindecarea e dureroasa?
M.V.: Nasul nu doare. Pacienta/ul va simti un disconfort insa in nici un caz durere. nu exista receptori de durere decat in piele
Cat timp trebuie sa poarte bandajul?
M.V.: In jur de 2 saptamani. Dupa ce se indeparteaza bandajul nasul e tumefiat(umflat) si rosu, n-are inca un aspect placut. In cateva saptamani se dezumfla si incepe sa arate estetic. Insa efectul final nu se obtine mai devreme de 6 luni. Procesul de vindecare e complex, si eu, ca estetician, vizualizez rezultatul final cand hotarasc cum sa operez. Imi imaginez cum va arata nasul dupa 6 luni, 1 an. Cu cat nasul arata mai urat dupa 2 saptamani cu atat va fi mai frumos in final. Noi, chirurgii plasticieni facem o hipercorectie. Procesul de vindecare depinde de gravitatie si "personalitatea" organismului.
Ce se intampla daca nu iese cum l-ati proiectat?
M.V.: De obicei iese, insa daca pacientul nu e multumit sau se loveste in perioada vindecarii, se poate reopera, insa nu la infinit. Nu e recomandat sa se intervina mai mult de 3 ori.
Pacientul trebuie sa se pazeasca, sa fie foarte precaut pana se vindeca?
M.V.: Nu trebuie sa urmeze un regim strict. Primele 3 zile dupa operatie nu poate respira pe nas, din cauza bandajului, va fi nevoit sa respire pe gura. Trebuie sa se pazeasca de frig si de oscilatii de temparatura si sa nu se expuna prea mult la soare, care incalzeste zona si influenteaza procesul de vindecare. Si, desigur, sa se protejeze de traumatisme.
Interventiile se fac intr-o anumita perioada a anului?
M.V.: Inainte se recomanda sa se faca primavara si toamna. Acum, fiindca avem aer conditionat in masina si in casa, cel care se opereaza nu va fi expus la oscilatii mari de temperatura, indiferent de anotimp. Asa ca, daca pacientul isi poate asigura un mediu constant, operatia se poate face in orice anotimp. E foarte important sa se pazeasca de frig, fiindca o rinita sau o sinuzita pot infecta zona operata cu consecinte dezastruoase. Eu am vazut o singura data un nas infectat si arata groaznic.
In afara de riscurile inerente tuturor interventiilor chirurgicale, cu ce sechele se poate ramane dupa rinoplastie?
M.V.: Se intampla foarte rar, 1 la 1 milion ca pacientul sa ramana cu probleme de vedere sau sa-si piarda mirosul. Unora li se intampla sa ramana cu epifora, adica sa le curga lacrimi pa fata incontinuu. Nici o operatie nu e suta la suta sigura, fiecare organism se adapteaza in modul lui propriu la stres. Unii merg la stomatolog si dupa aceea ajung la preot.
De la ce varsta se poate opera o femeie sau un barbat?
M.V.: Femeile se opereaza de la 18 ani si barbatii de 20 ani. Mai devreme nu e bine, fiindca nasul e in crestere, si chiar daca imediat dupa operatie nasul arata frumos. in timp se va deforma, va ajunge borcanat sau diform. Operatia produce niste cicatrici care nu mai cresc odata cu restul nasului, desi ar trebui. In zona lor se acumuleaza multa energie de crestere care va produce deformatiile.
Si varsta maxima?
M.V.: Eu nu operez dupa 60 de ani fiindca se acumuleaza prea multe riscuri. Alti chirurgi opereaza pana la varste mai inaintate.
Cui ii este contraindicata rinoplastia?
M.V.: In anumite boli de inima, plamani sau in boli psihice este total contraindicata. Inainte de operatie se fac analize de sange, radiografii, inclusiv pulmonare, examene cardiologice. Eu incerc sa operez oameni cat ma sanatosi, fiindca si asa pacientul se expune la multe riscuri.
In prezent Dr Marek Valcu lucreaza la clinica Silhouette. Ii puteti scrie la adresa office@operatiiestetice.ro sau adresa intrebari AICI