Liposucţia sau lipoaspiraţia este intervenţia chirurgicală care reduce celulita prin extragerea grăsimii localizată în exces în braţe, în toracele anterior şi posterior, în abdomen, coapse, fese şi şolduri, în gambe şi porţiunea internă a genunchilor sau la guşă.
Dacă dietele şi exerciţiile fizice nu dau rezultate, procedura de îndepărtare a grăsimii este o metodă care merită încercată de cei ce-şi doresc o schimbare a conturului corpului lor.
“Cei mai buni candidaţi pentru liposucţie sunt cei cu o greutate relativ normală, care au depozite de grăsime în diferite regiuni ale corpului. Pacientul ideal trebuie să fie sănătos, fizic şi psihic, dar mai ales realist în aşteptările sale. Această procedură nu o să va transforme peste noapte într-un fotomodel şi nici n-o să va rezolve toate problemele fizice, liposucţia promite doar estomparea temporară a celulitei şi creşterea încrederii în sine”, afirmă specialistul în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Dr. Silvia Stănculescu, clinica Metamorphosis.
Ce trebuie să faci înainte de liposucţie
Consultaţia pentru o operaţie de liposucţie se referă la evaluarea de către medic a stării pacientului de sănătate. Acum se determină zonele cu ţesut adipos, se verifică tonusul pielii şi, nu în ultimul rând, elasticitatea acesteia. Pacientul trebuie să-şi exprime dorinţele şi aşteptările reale, iar specialistul îl va îndrumă în cea mai valabilă direcţie şi îi va trasa de asemenea limitările şi pregătirile care preced intervenţia.
Medicul trebuie să fie informat asupra alimentaţiei şi stilului de viaţă ale pretendentului la liposucţie, menţionate fiind şi posibilele perioade în care au fost sesizate pierderi în greutate sau îngrăşări. Intervenţia se amână în cazul unei răceli sau infecţii, iar înainte de operaţie dietă, fumatul, vitaminele cu fier şi medicamentele trebuiesc evitate.
Ce trebuie să faci după liposucţie
După ce intervenţia a fost efectuată durerea va fi moderată, timp de 1-3 luni pielea va prezenta edeme, vânătăile vor persista până la 3-4 săptămâni, iar amorţeala pe zona unde s-a efectuat liposucţia poate dura până la câteva luni. Pentru o perioadă de 7-14 zile se va purta un pansament compresiv care are rol în retragerea pielii.
În scopul unei recuperări rapide se recomandă evitarea băilor în cadă cel puţin 7 zile după operaţie, băuturile alcoolice şi tutunul sunt interzise şi înlocuite cu suficiente lichide menite să evite deshidratarea.
„Procesul de vindecare în urma liposucţiei necesită timp şi răbdare. Rezultatele se văd abia în 3-6 luni şi pot fi definitive, dacă pacientul va ţine o dietă normală şi va face regulat exerciţii fizice. Noul corp şi noile haine o să îi aducă acestuia mulţumire, ştiind că îngrăşarea se va face uniform pe viitor şi nu doar în anumite zone”, susţine Dr. Silvia Stănculescu.
Comentarii (3)
as dorii sa stiu cat m-ar costa o operatie cu totul sa scap de surplusul dupa solduri
Mihaela,aceiasi problema ca a ta am avut si eu .Dupa doua nasteri,nu reuseam sa scap de grasimea de pe abdomen.Am mers la clinica Metamorphosis si mi-a fost recomandat de doamna doctor Silvia Stanculescu vibro -lipoaspiratia,este o metoda imbunatatita a liposuctiei.Eu sunt foarte multumita,iti recomand cu incredere sa mergi acolo!
mar interesea o operati pt a scoate asa zisa burtica care o am in plus
Posteaza comentariu