Operaţii estetice: 6 efecte despre care nimeni nu vorbeşte

Orice operaţie estetică poate să cauzeze reacţii adverse, însă medicii le minimalizează şi mizează pe aşteptările pacientului, evidenţiind mai mult efectele benefice. Însă, există şi situaţiile în care pericolele apar fără să fie din  vina medicului.

"O operaţie estetică este un lucru foarte serios şi indiferent de experienţa profesională a medicului, riscul să apară reacţii adverse este foarte ridicat, în funcţie de fiecare pacient", explică Semira Bayati, un chirurg estetician din California. 

Iată câteva exemple nereuşite şi efecte adverse care apar din senin, fără vina medicului:

 

1 din 7

1. Sâni defecţi din cauza sternului

Nu ai cum să nu-ţi fie milă de Tori Spelling (foto) când vezi cum arată sânii ei. Dar cu toate acestea, vedeta îndrăzneşte să opteze pentru un decolteu adânc fără să-i pese prea mult de greşeala la care a fost supusă. Potrivit medicilor esteticieni, silicoanele lui Tori Spelling se situează în topul celor mai proaste operaţii estetice. Chiar dacă blestemele se îndreaptă către medicul estetician, dr. Semira Bayati avertizează că patru din zece femei pot să se confrunte cu această problemă pentru că au un stern mai pronunţat.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • alex pe 21 Nov 2011, 18:10
    alex

    alex alex alex e de vina alex alex alex

    1
    8

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod