Printre procedurile cele mai solictiate de bărbați în România se află:
Ginecomastia - tratarea dezvoltării excesive a sânilor la bărbați
Vibrolipoaspirația – eliminarea excesului de grasime de pe abdomen, coapse sau brațe
Blefaroplastia - îndepărtarea excesului de piele aflat la nivelul pleoapelor
Lifting centrofacial – reducerea ridurilor prin lifting: obraji, colțul ochilor, colțul gurii
Otoplastia – modelarea urechilor cu aspect inestetic
Tratamentul cu toxina botulinică/acid hialuronic – injectări pentru reducerea ridurilor
Mezoterapia pentru tratamentul calviției – stimularea creșterii părului prin injectare
„Toate aceste proceduri sunt parte din recomandările pe care le fac pacienților mei din România. În ultimii ani, am văzut o deschidere mult mai mare a bărbaților pentru operațiile estetice, mai ales cei care lucrează în mediul de afaceri. Aceștia, aleg să apeleze la astfel de proceduri, tocmai pentru că în lumea business-ului imaginea poate aduce plus valoare în relaționarea cu clienții, mai ales într-o negociere”, mai spune doctorul Vangelis Vasalos.
În prezent, la nivel mondial, primele trei cele mai comune proceduri cosmetice pentru bărbați sunt liposucția, rinoplastia și chirurgia pleoapelor, potrivit Societății Americane de Chirurgie Plastică și Estetică.
© Copyright: depositphotos
Posteaza comentariu