Am discutat cu Dr. Daniela Diveică, medic specialist în chirurgie plastică și estetică, despre tendințele în domeniul chirurgiei estetice, dar și despre operațiile la care apelează cel mai des femeile din România. Dr. Diveică a pus bazele clinicii din București care îi poartă numele, situată pe strada Grigore Alexandrescu nr. 40.
Eva.ro: Care sunt cele mai populare intervenții în prezent?
Dr. Daniela Diveică, chirurg estetician: Cele mai populare intervenții în prezent nu s-au schimbat foarte mult față de anii trecuți. În continuare, în primele preferințe au rămas augmentarea mamară, ștergerea semnelor de oboseală de pe chip, lipoaspirațiile și nu în ultimul rând, intervențiile în sfera intimă feminină. Aici mă refer la intervențiile genitale.
Intervențiile chirurgicale pentru refacerea sau corectarea formei organelor genitale externe ale femeii nu mai sunt considerate un subiect tabu. Din ce în ce mai multe femei apelează la vulvoplastie, intervenția chirurgicală estetică menită să îndrepte forma organului genital. Procedura poate viza mărirea sau micșorarea zonei pe care se intervine, iar intervenția poate fi de trei tipuri: labioplastie (pentru micșorarea sau corectarea esteticii labiilor), vaginoplastie (pentru a reda suplețea vaginului, în special după o naștere), himenoplastie (pentru refacerea himenului).
Ce vor româncele să schimbe cel mai des la aspectul lor fizic?
Dr. Daniela Diveică: Nu degeaba se spune că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume.
Ele, în primul rând, vor să-și mențină aspectul fresh și odihnit al tenului, vor să șteargă semnele de oboseală, ridurile de expresie, mai ales cele de încruntare și, nu în ultimul rând, vor să-și modifice anumite dimensiuni pentru a se încadra în standarde ideale. Dacă vorbim despre ten, cele mai accesate tratamente sunt așa-numitele “injectabile”, toxina botulinică și acid hialuronic cu efect imediat asupra ridurilor (în special cele de pe frunte și zona glabelară) și volumetriei faciale (buze, pomeți, cearcăne). De asemenea, aceste tratamente estetice sunt susținute de tratamente de rejuvenare structurală, precum Tixel, PRP și tratamente dermato-cosmetice (Peelinguri, Dermalinfusion, Dermapen etc).
Sunt mai multe femei care apelează în prezent la operații estetice, față de anii trecuți?
Dr. Daniela Diveică: Într-adevăr, în ultimii ani, femeile au devenit un pic mai receptive la chirurgia estetică și nu mai consideră multe dintre aceste intervenții drept tabu. Nu se mai simt jenate să recunoască că și-au făcut o anumită intervenție, nu mai sunt jenate să meargă la medicul estetician și din contra, se simt mult mai încrezătoare în forțele proprii în momentul în care își fac anumite intervenții pe care și le doresc de foarte mult timp. După cum spuneam, cel puțin intervenția în zona intimă era un subiect tabu până nu demult, însă, în ultima perioadă lucrurile s-au schimbat, iar cerințele pentru vaginoplastie sau labioplastie au crescut.
Citește și: Rinoplastia, obsesia vedetelor. 16 celebrități care și-au modificat forma nasului
Cererea și orientarea femeilor spre acest gen de intervenții crește de la an la an. Comparativ cu anul trecut, cabinetul înregistrează o rată a intervențiilor intime cu 50% mai mare decât anul trecut. Este un număr neașteptat și mă bucură în aceeași măsură.Citește și: Rinoplastia, obsesia vedetelor. 16 celebrități care și-au modificat forma nasului
Cât de mult credeți că sunt influențate femeile de operațiile estetice la care apelează vedetele?
Dr. Daniela Diveică: Spre deosebire de anii trecuți, pacientele românce, sau cel puțin pacientele din practica mea, nu se mai lasă așa usor influențate de trendul din afară. Nu-și mai doresc exagerări, nu-și mai doresc buzele foarte, foarte pline, din contra, își doresc un aspect cât mai natural, iar, din punctul meu de vedere, rolul chirurgiei estetice este de a menține frumusețea naturală, nu de a o schimba.
Consider că (în afară de excepții), operațiile estetice nu trebuie să schimbe radical persoana, făcând-o de nerecunoscut, ci să ofere o îmbunătățire la nivel estetic... o înfrumusețare, cum ne place să spunem.
Există temeri? De ce se tem cel mai mult pacientele dumneavoastră cu privire la operațiile estetice?
Dr. Daniela Diveică: Normal că există temeri, însă o să vă surprindă răspunsul meu. Una dintre principalele temeri ale pacientelor nu este legată de operația estetică în sine, ci de anestezie.
Iar o altă temere privește durerea de după operație.Dar da, temeri există în cazul oricărei intervenții chirurgicale, sunt absolut normale. Ce este deosebit la chirurgia estetică este faptul că pacienții vin sănătoși, nu au urgențe medicale. Asta înseamnă că intervențiile trebuie făcute planificat, în care riscurile sunt diminuate la maximum, în care investigațiile sunt amănunțite.
Cum este afectată chirurgia estetică de pandemia de coronavirus?
Dr. Daniela Diveică: Această situație mondială, într-adevăr, a afectat toate domeniile, indiferent de specificul de activitate, dar, din fericire, din momentul în care majoritatea restricțiilor s-au ridicat, pot spune că ne apropiem de normalul de dinaintea perioadei de restricții și de dinaintea perioadei de pandemie.
Există, într-adevăr, persoane care preferă să amâne intervențiile estetice în aceste perioade, la fel cum există și multe persoane care, din contră, folosesc această perioadă pentru intervenții estetice, având posibilitatea să găsească mai ușor timp liber pentru a le face și pentru a se recupera. Ceea ce pot să vă spun este că toate intervențiile estetice care se realizează în această perioadă urmează protocoale foarte, foarte stricte cu privire la măsurile de siguranță (care privesc inclusiv testul Covid înainte de operație alături de alte analize necesare).
Cum vedeți următoarea generație de femei?
Dr. Daniela Diveică: Mi-e greu să fac o predicție în acest sens, însă nu pot să nu remarc faptul că femeile încep de la o vârstă din ce în ce mai fragedă, chiar din adolescență, să manifeste interes pentru tot ce înseamnă skin care, estetică și, în plus, în mod evident, sunt și cu mult mai informate în acest sens, față de generațiile trecute.
Astfel, un exemplu minor poate fi considerat acela că femeile încep să conștientizeze efectele nocive ale radiaților solare asupra tenului, și astfel încep să folosească intensiv creme cu factor de protecție. De asemenea, tratamentele anti-aging sunt începute mult mai devreme, când apar primele riduri fine. Toate aceste lucruri, la care se adaugă folosirea tratamentelor și produselor cosmetice profesionale, cu siguranță vor avea un impact pozitiv asupra modului în care se va reflecta asupra femeilor din generațiile viitoare, înaintarea în vârstă.