Ai sânii prea mari? Operaţia de micşorare care-ţi va schimba viaţa

Află de la un specialist cum decurge această intervenţie chirurgicală şi ce trebuie să faci ca să te recuperezi rapid!

Reducţia mamară sau micșorarea sânilor (mamoplastia de reducție) este o intervenție chirurgicală care se face sub anestezie generală și care, în afară de beneficiile estetice, oferă confort pacientelor care se confruntă cu dureri la nivelul spatelui și gâtului, probleme de respirație dar și cu dificultatea procurării sutienului și a vestimentației dorite din cauza sânilor voluminoşi.

Chirurgul estetician Silvia Stănculescu-Vasalos, medic în cadrul clinicii Metamorphosis Center ne spune cum decurge operaţia şi la ce să fii atentă după această intervenţie.


Cum decurge intervenția?


Operația de micșorare a sânilor se face sub anestezie generală și durează între 2 și 3 ore, în funcție de complexitatea cazului și de forma dorită. Se începe prin efectuarea unei incizii în formă de ancoră, ținând cont de conturul natural al sânului.
Apoi, după un desen prestabilit, se excizează surplusul de tegument, iar mamelonul și areola sunt mutate mai sus. Se face decolarea glandei de pe mușchiul pectoral, se scoate excesul de țesut glandular și de grăsime, apoi se fixează sânul cu fire neresorbabile în noua poziție.

De asemenea, cu ajutorul lipoaspirației, medicul estetician poate îndepărta țesutul adipos de la nivelul axilei, rezultând în final o cicatrice circulară în jurul areolei, o cicatrice verticală până în şanţul inframamar și o cicatrice în şanţ.
Spitalizarea durează 1-2 zile, perioadă în care se administrează antibiotic și trebuie purtat un bandaj elastic peste pansament deoarece în primele zile sânii vor fi umflați și dureroși.