Poveste adevărată: "Am prins-o cu amantul în pat!"

Se întâmpla în vara lui 2000. Eram amândoi absolvenţi de ASE şi ea era pentru mine cea mai frumoasă dintre "manageriţe". Nu fusese prima mea femeie, nu eram primul ei bărbat. Dar fiecare eram de acord de ceva timp că suntem făcuţi să fim împreună. Şi asta ne propusesem, de îndată ce ni s-ar fi uscat cerneala pe diplome. Nu aveam niciunul familii înstărite, deci nu ne bazam decât pe noi să ne facem un rost. Trebuia mai întâi să ne găsim nişte job-uri. Apoi, toată lumea urma să fie a noastră.

Zis şi făcut, numai că stabilitatea materială nu ne-a adus deloc şi pe aia sentimentală, pe care o credeam subînţeleasă. Cel puţin eu credeam că sunt pentru ea ceea ce era ea pentru mine: raţiunea construirii unui viitor. La numai câţiva ani am descoperit că pentru ea viitorul cu mine includea şi alte variante colaterale. Printre care cel mai bun prieten al meu.

Crina a fost şi cea mai frumoasă mireasă, pe lângă cea mai frumoasă manageriţă. Apoi cea mai frumoasă gospodină, cea mai sexy nevastă, cea mai de încredere prietenă. Nu puteam fi mai fericiţi ca atunci, dovadă că universul a simţit nevoia să ne ia această fericire ca să ne arate că ajunsesem la cel mai bun nivel al vieţii.
 
Ne găsisem amândoi job-uri bune la Cluj, am închiriat un apartament şi la scurtă vreme după ce ne-am instalat am făcut o mică cununie cu cîţiva prieteni. Nu a lipsit Edy, prietenul meu din copilărie, care întâmplător nimerise tot în Cluj după facultate.
 
Am devenit încet un trio formidabil, Edy fiind un celibatar înrăit şi un cuceritor redutabil. Mergeam în oraş împreună, eram martori la flirturile lui şi le comentam acid după aceea. Niciodată nu mi-a trecut prin cap cel mai vag gând că Edy s-ar putea da la Crina. Pentru că-l ştiam pe Edy – iar onoarea asta între bărbaţi are o valoare anume - şi pentru că Crina mă iubea. Eram sigur de asta.
 
Voi femeile, când iubiţi, o faceţi altfel decât noi, mai profund şi pentru totdeauna. Aşa credeam atunci. Mă simţeam chiar un pic vinovat la gândul că bărbatul din mine mai arunca din când în când priviri admirative spre fundurile bombate ale unor colege sau le adulmeca parfumul şi se emoţiona plăcut la unele gânduri ghiduşe.

Aşa au trecut cei mai frumoşi trei ani din viaţa mea. Eram împreună cu femeia iubită, aveam prieteni, cariera era pe un făgaş bun, aveam bani suficienţi cât să nu ducem lipsă de nimic şi eram tineri.

Până într-o altă zi de vară, din 2004, când am venit acasă neanunţat. Fusese prea cald şi la birou se stricase aerul condiţionat. Era o zi mai relaxată şi am plecat spre casă, cu gândul să trec prin piaţă şi să cumpăr ceva bun pentru Crina, s-o aştept de la job şi să petrecem seara în pat, lenevind. Am luat nişte fructe şi o şampanie, nu era nicio ocazie, aşa mi-a venit mie, şi am deschis una. Din dormitor se auzeau gemete şi chicoteli. Am înlemnit. Mi-am dat seama ce se întâmplă, dar nu am vrut să intru acolo, ca să nu rămân marcat pe viaţă de imaginea aia. I-am aşteptat să iasă, pe canapea, în living.

Nu şi-au dat seama că sunt acasă decât după ceva timp, în care Crina a ieşit din dormitor ca să ajungă în bucătărie. Era goală. Când m-a văzut a ţipat scurt şi în loc de altceva şi-a acoperit, cu mâinile goale, câteva părţi din trupul pe care îl cunoşteam pe de rost. El a venit în grabă să vadă ce-i. Am fost la fel de şocaţi amândoi.

În minutele alea lungi în care aşteptam ca soţia mea şi amantul ei să termine, ascultându-le gemetele şi plăcerea, mi-am închipuit zeci de scenarii: că-l voi omorî imediat după, că o voi omorî şi pe ea, că o să-l bat până când o să-l desfigurez. Aveam o dorinţă nebună să bat. Aşa fi lovit orice, cu putere, să mă răcoresc. Dar în niciunul din scenariile astea chipul amantului nu era chipul lui Edy. Pentru că până în ultima clipă am crezut că Edy nu mi-ar face una ca asta.

Edy s-a prăbuşit pe un fotoliu alături şi eram într-o postură ridicolă, dacă n-ar fi fost tragică. Văzută într-un film aş fi râs de faza asta. Ea, stând goală în mijlocul casei, neştiind ce mişcare să facă, amantul la fel de gol, un pic încurcat, pe un fotoliu, eu, îmbrăcat, cu piersicile şi şampania în pungă, strângând cu pumnii baierele pungii.
 
A fost un lung moment de tăcere, după care Crina a fugit, cu orice risc, în cameră ca să pună ceva pe ea, iar Edy a încercat să redevină ... prietenul meu. Mi-a spus că nu-şi dă seama cum s-a întâmplat, şi că deşi ştie că e de neiertat, mai ştie şi că el e un porc, deci trebuia să mă fi aşteptat oarecum la asta...

Partea aproape de nesuportat a venit de la ea. Care s-a simţit datoare să-mi explice că deşi nu-l iubeşte pe Edy, a făcut-o pentru că simţea nevoia să-ţi dovedească puterea de seducţie. Voia să se ştie încă o femeie cuceritoare, şi cine ar fi putut să-i acorde această dovadă dacă nu cuceritorul şef al Ardealului.O ascultam şi nu pricepeam dacă femeia lângă care credeam că voi îmbătrâni e întreagă la cap sau o luase razna.

În seara aia am decis tot ce avea să urmeze. Mi-am luat un minim de lucruri, m-am suit în maşină şi am plecat în Bucureşti. Aveam un fost coleg de facultate care-ţi deschisese aici o firmă de materiale de construcţie. În 2005-2008 a mers ca pe roate afacerea aia. Mi-am dat demisia pe email de la vechiul job, iar pe Crina şi pe Edy am refuzat să-i mai văd cât am putut. Mi-am închiriat aici un apartament şi o vreme am încercat să uit tot într-o altă viaţă.

Am cunoscut femei, am băut mult, am cheltuit fără măsură. Nu eram eu. După un an de tăcere de ambele părţi Crina a venit la Bucureşti după mine. A încercat să se scuze, să-mi ceară iertare. Totul era penibil. Nu voiam nici s-o iert, nici s-o văd că se umileşte. Iar ea ar fi făcut orice. I-am cerut să plece şi a plecat din nou.

În 2007 am cunoscut o altă femeie. Plăcută, blândă, amuzantă, m-am simţit bine cu ea o vreme. Mă mai liniştisem cu excesele, dar nu eram vindecat de Crina. Nici acum nu sunt, în ciuda câtorva încercări ratate de a o înlocui. Mi-am dat seama în timp că nu o voi putea înlocui niciodată, deşi ea pe mine m-a înlocuit. Nu mai e cu Edy - ştiu asta pentru că şi el m-a căutat – dar nici nu cred că e singură. E o femeie prea frumoasă şi mişto ca să se irosească aşteptându-mă. Iar eu, cu siguranţă nu mă voi întoarce niciodată la ea, cu preţul pe care îl plătesc deja, acela de a nu putea fi niciodată al alteia.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.