Isterie TV: 6 dezmăţate la miez de noapte

Sunt considerate vedete, sunt urmărite, sunt hulite, înjurate, jignite şi cu toate astea sunt peste tot, la orice oră şi, mai ales, în orice situaţie. Fac audienţă, iar asta le convine cel mai tare producătorilor TV care, uneori, ajung la mâna lor, a piţipoancelor în goana după audiență.

Privind astfel problema, o să vedem, probabil, din ce în ce mai des sâni în direct, dar nu în exclusivitate, chiloţi, scandaluri sau avorturi spontane. Aceste acţiuni, evident, vor trebui să fie susţinute de personaje care există de ceva timp în peisajului media de la noi. Nu este zi să nu le vedem la TV, de fiecare dată cu alt subiect, chiar dacă ele, în esenţă, nu fac nimic.
1 din 7

Daniela Crudu, responsabilă cu moda

Rolul ei în emisiunea un Show Păcătos este, evident, să facă rating, să îndulcească puţin peisajul în care pionii importanţi, în aparenţă, sunt doi bărbaţi. Şi cum ar putea să facă ea acest lucru, dacă nu dezbrăcându-se. Într-o seară ”este pusă capră” de Stoian şi i se văd chiloţii, iar în alta ne povesteşte care sunt noile trenduri în modă, nu înainte, însă, de a ne arăta sânii. "Acum aşa se poartă sacourile şi un pic suflecate, ca să dea alură sport", a spus Daniela Crudu, în momentul în care colegii ei au remarcat decolteul extrem de generos, care se termina la buric. Practic, bruneta nu avea pe ea decât un sacou şi o fustă neagră, mulată şi scurtă.
17 Septembrie 2011
 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • gabi pe 27 Ian 2012, 14:21
    mda

    ii dau dreptate simonei sensual...fiecare mai avem escapade. nu scrie nicaieri ca trebuie sa facem sex doar in pat..;)

    0
    1

  • erika pe 29 Dec 2011, 02:09
    bianca dragusanu

    papusa gonflabila bianca

    0
    0

  • flory pe 17 Sep 2011, 20:14
    a cui e vina?

    sunt frumoase,unele prostute,altele naive,dar Oana Zavoranu mi se pare...vulgara din toate punctele de vedere,aspect, limbaj, machiaj, totul e vulgar la ea si nici nu mai e tanara sa zici ca e scuzabila atitudinea ei.

    10
    0

  • just-you pe 17 Sep 2011, 08:42
    Frumos..dar cu cu bun simt

    eu nu sunt un sfant, si imi plac femeile frumoase, inteligente, placute...totusi de la a ti place o femeie frumoasa, a fi incantat de prezenta ei...si la a vedea emisiuni cu dezbracate..ca niste cxxx....mi se pare urat...eu unul nici nu ma pot uita..cu parere de rau...sau de bine.

    16
    0

  • popadanut61 pe 17 Sep 2011, 03:34
    com

    multe emisiuni au scazut in ochii mei datorita prezentei acestor personaje...daca au nevoie de asemenea ,,vedete,,inseamna ca duc lipsa de profesiopnisti....

    15
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod