Nu-i usor de abordat o problema sexuala intr-un cuplu care n-a discutat niciodata despre sexualitate. Pentru inceput ar trebui clarificata cat se poate de bine problema, fiecare ar trebui sa se informeze singur, citind si incercand sa inteleaga ce se intampla. Totusi, la un moment dat, va trebui discutat in doi.
Este esential sa se determine nivelul de maturitate, de echilibru, de implinire conjugala. Daca un cuplu este stabil si armonios, problema sexuala este mai usor de abordat, sotii sunt mai dispusi sa accepte un efort de reflectie comun. Pe cand daca un sistem conjugal este dizarmonic, fragilizat de problema sexuala sau cauzator al problemei sexuale, va fi necesara o etapa de restructurare a cuplului inainte de a aborda problema sexuala.
Daca pentru multi criteriul vindecarii este rezolvarea problemei sexuale, nu-i mai putin adevarat ca trebuie castigate anumite etape intermediare: de pilda, ameliorarea comunicarii in cuplu, revenirea la dezmierdari sau gestionarea stresului.
Ma pot ajuta singur?
Nimic nu se poate face fara participarea dumneavoastra. Dumneavoastra aveti un rol activ in ivirea problemei, iar a spune asta nu inseamna a va culpabiliza. Prin anumite blocaje, atitudini sau false credinte, dumneavoastra participati la declansarea problemei. Din frica de esec, agravati tulburarea. Evident, exista si cauze ce nu tin de dumneavoastra (un traumatism suferit, o operatie chirurgicala, conflicte), dumneavoastra le suportati doar, dar in prezent ce anume va spuneti in sinea dumneavoastra?
Prima solutie: imi spun ca de problema mea este raspunzator celalalt sau situatia si ca urmeaza sa astept ca celalalt sau situatia sa se schimbe. S-ar putea sa astept mult si bine.
A doua solutie: imi spun ca pot face si eu cate ceva si ca voi incerca sa gasesc o solutie care sa-mi convina. Nu mai sunt pasiv(a), nu ma marginesc sa suport problema, ci caut sa-mi schimb modul de a vedea si atitudinea fata de anomalie. Aceasta implicare persoanala inseamna deja ca lucrul e pe jumatate facut.
Daca intreprind demersul pentru celalalt, voi cauta o terapie magica, "cu minimum de osteneala", si in mod sigur nu voi avea rabdare. Daca-l intreprind pentru mine insumi, voi fi mai pregatit sa ma investesc, sa "muncesc", sa-mi fixez obiective progresive, sa nu ma repun in chestiune, sa accept recaderile sau penele. Scopul devine atunci cautarea unui mai bun echilibru in respectul fata de mine insumi, a unei impliniri personale din care va avea de castigat cuplul.
Scopul devine atunci si cel de cautare a propriei responsabilitati, nu intotdeauna voluntare, pentru dainuirea anomaliei sexuale si conjugale. Daca imi spun mereu "vina e a celuilalt", atitudinea mea nu va fi prielnica schimbarii. O astfel de atitudine este tot atat de antiterapeutica si de ineficace ca si aceea de a spune ca celalalt n-are nimic de-a face cu problema mea, ca eu sunt singurul vinovat.
Ne putem ajuta in cuplu?
Aceasta alegere este un mod de a exterioriza problema. Celalalt, partenerul, s-ar putea sa nu fie intotdeauna cel mai bine plasat pentru a discuta despre problema, dar el va trebui totusi, la un moment dat, sa participe la tratament, la cautarea unei solutii. Partenerul face parte integranta din "jocul sexual", din comunicarea corporala si verbala. El poate deveni coterapeutul, asistentul, sprijinul indispensabil; poate deveni constient de responsabilitatea sa in aparitia si mentinerea anomaliei sexuale; poate deveni partenerul activ necesar implinirii sexuale a cuplului.
Stabiliti-va obiective comune si progresive
Din capul locului trebuie stabilit un acelasi obiectiv si trebuie procedat simplu. Intrebati-va: "Care-i cel mai mic progres pe care il vom putea efectua impreuna si care ne va permite sa demaram in chip pozitiv programul nostru de schimbare?" Determinati un prim obiectiv agreabil (a discuta pozitiv, a dezmierda reciproc, a evita zonele sexuale etc.) si evitati tot ce poate fi sursa de angoasa (a voi un rezultat anume, a refuza comunicarea in cuplu, a cere performanta si reusita, a fi obsedat de esec etc.).