El era o fire mai rece dar in timp a ajuns sa ma iubeasca. Problema e ca pe cand a ajuns el sa ma iubeasca eu nu mai simteam nimic pentru el. Ciudat, dar si in momentele acestea simt nevoia sa ma justific. In fine... La 3 zile dupa despartire mi-a zis pe net ca el vrea sa se sinucida. Sincer nu l-am crezut. L-am invitat la mine sa povestim pe tema asta. A venit, am stat de vorba, m-a tinut in brate, i-am simtit inima batand in spatele meu. Ne-am sarutat dar nu a vrut sa imi promita ca nu va face vreo prostie. Dupa cateva zile ne-am reintalnit pe net si ne-am certat. Atunci a zis lucruri ingrozitoare: ca are de gand sa o faca, ca e numai vina mea, si ca va muri cu numele meu pe buze si ca va trebui sa il port toata viata pe constiinta. Eu deja plangeam, asa ca am iesit de pe net. Nu am mai vrut sa ma tortureze. Dupa cateva zile am aflat ca el a incercat sa se sinucida cu pastile, nu a reusit asa ca s-a spanzurat.
Toata lumea apropiata lui ma considera vinovata. Am fost la inmormantarea lui, privirile prietenilor lui treceau prin mine. Nu mi-a pasat. Nu imi pasa nici acum. Nu imi pasa ce se intampla cu mine si cu viata mea. Parca ma simt vinovata ca eu traiesc si el nu. Si acum sunt cu lacrimi in ochi.
De atunci nu mi-l pot scoate din cap, orice as face ma gandesc la el. Fac ce fac si il vad in sicriu, palid, lipsit de viata. E crunt dupa ce iti imparti 2 ani din viata cu un om sa il vezi asa. Au trecut deja 3 luni dar eu raman in trecut. Dintr-o fiinta comunicativa, vesela, am ajuns o femeie posaca, trista, nu vreau pe nimeni pe langa mine, ma gandesc la momentele frumoase petrecute cu el, si la vinovatia mea, pe care nu pot sa o ignor. Am incercat sa acopar toata treaba asta, dar s-a aflat, ma fac ca nu aud ce se vorbeste in jur, si totusi nu pot trece peste.
Sunt studenta in an terminal, dar nu mai puteam sta acasa, mi-am luat slujba numai ca sa-mi ocup mintea, neglijez facultatea si simt ca viata mea nu mai are rost. Am inceput sa ma intalnesc cu un alt barbat, sa scap de obsesia asta fortat, dar nu suport pe nimeni pe langa mine. El bietul nu stiu ce vede la mine, i-am zis ca nu il voi putea iubi, dar e dispus sa astepte, ma comport ingrozitor cu el, si totusi nu ma pot abtine, imi ies din pepeni la orice prostie, si sunt constienta ca imi pierd controlul.
Nu stiu ce sa mai fac, ma gandesc sa apelez la ajutorul unui specialist, dar nu stiu nici un cabinet de specialitate in oras, pe de alta parte nici nu sunt sigura ca m-as putea deschide in fata vreunui strain. Viata mea e un imens nor de ceata care numai nu vrea sa se ridice. Nu imi pasa de mine, nu imi pasa de nimic. Daca nu mi-as fi iubit mama ingrozitor de mult mi-as fi luat viata si eu, dar sunt constienta ca ma iubeste mult prea tare. Pentru ea traiesc. Eu de 3 luni nu mai stiu ce e aceea fericire. O vad ca sufera cand ma vede cu lacrimi in ochi, si totusi nu ma pot abtine sa nu plang. Parca pe jumatate ma simt datoare societatii ca eu sa sufar, nu stiu de unde vine ideea asta, dar m-as simti vinovata daca m-as bucura de ceva... Ascult muzica trista pentru ca sunt datoare sa fiu trista... Sunt constienta ca imi intretin tristetea, dar nu am ce face, mi-e frica de judecata celor din jur.
Pe de alta parte, relatia pe care tocmai am inceput-o... Ma simt vinovata... Si ma simt presata de barbatul cu care sunt acum. Am crezut ca vrea numai sex de la mine, asa ca m-am culcat cu el dupa numai o luna, dupa m-am simtit ca ultima femeie ieftina, si parca simteam ca merit sa sufar pentru ce i-am facut fostului, acum ma preseaza cu alte lucruri pe care nu mai vreau sa le fac, am orgoliul ranit, sufar ingrozitor, nu imi ajung problemele mele mai trebuie sa ii tin si lui piept. Credeti-ma ca imi vine sa imi iau lumea in cap. Sunt constienta ca in ultima treaba eu m-am bagat singura, prin faptul ca am acceptat sa incep o relatie cu el. Dar credeam ca ma va ajuta sa trec peste. Cand colo e o noua sursa de stress.
Dilema e... acum nu stiu ce sa fac, sa ma despart si de actualul. Daca face o prostie? Oricum se pare ca nu voi putea sa il indepartez prea repede. Oricum as vrea sa inceteze cu presiunile si sa inteleaga ca eu sufar, i-am spus dar se pare ca il lasa rece. Nu mai stiu ce sa cred... Viata mea e un mare fiasco... Daca m-ati putea ajuta cu un sfat care sa-mi dea un reper de orice fel v-as fi recunoscatoare.
Claudiu Ganciu - psiholog si psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde:
O scrisoare despre vinovatie ar putea sa fie ceea ce scrie Helga. Sunt foarte multe de spus si tu simti nevoia sa exprimi ceea ce simti, ceea ce este in tine. Starea de vinovatie presupune ca tu ai gresit cu ceva intr-un anumit moment din viata ta.
Nimeni nu te poate convinge ca esti vinovata sau ca esti nevinovata. Este ceea ce simti si nici eu, nici cei din jurul tau nu pot schimba ceea ce simti pentru ce s-a intamplat. De fapt nici nu este acesta scopul terapeutului de orice natura ar fi el si oricum a face lucrul acesta este inutil si pentru orice apropiat al tau.
Starea ta ar putea fi numita una de depresie, una in care incerci pierderea, care antreneaza de obicei vinovatie. Starea de vinovatie este in firea lucrurilor deoarece in lumea interioara a fiecaruia functioneaza stari magice, stari complicate care necesita o analiza amanuntita pentru ca acestea sa fie integrate.
Despre prietenul tau lasi sa se inteleaga ca ar fi fost o fire rece, care te iubea si care a vrut sa fii langa el. Faptul ca ai provocat despartirea pe care ti-o asumi 100% simti ca a determinat sinuciderea. Ai ajuns sa nu mai simti nimic pentru el iar dupa acest moment tragic simti ca ai generat moartea acestuia tocmai din acest motiv.
Ultima amintire pe care o ai despre el si care, probabil, ca o retraiesti de mai multe ori, ti se pare plina de semnificatii. Poate exista in sufletul tau si multe intrebari gen: "daca as fi facut / zis..., lucrurile s-ar fi intamplat altfel". Nu avem de unde sa stim daca lumea te considera vinovata sau nu dar in mod sigur tu te simti vinovata.
Starea de depresie a inlocuit starea de doliu, sentimentul acut este cel de vinovatie. Elemente ale depresie sunt prezente in sufletul tau:
Suferinta poate sa fie consecinta vinovatiei pe care o simti. Esti datoare sa fii trista poate pentru ca esti vinovata iar vinovatia presupune ca tu sa suferi. Oamenii care gresesc platesc pentru asta iar "a fi vinovata" presupune "a suferi". Ce poti sa faci? In primul rand ceea ce ai de facut este sa faci ceva cu "vinovatia" pe care o simti. Faptul ca nu ai incalcat nici o lege a societatii presupune ca tu nu esti vinovata intr-un plan al realitatii sociale, ceea ce inseamna ca vinovatia este pur interioara iar tu ar trebui sa te referi la ceea ce simti in adancul sufletului tau.
In mod sigur ca ar fi cel mai simplu sa impartasesti cu cineva din starile tale. Faptul ca mi-ai scris denota ca poti sa impartasesti unui strain din starile tale interioare (drept este ca ai facut asta fara a fi fata in fata cu strainul). Pe de alta parte, poti incerca sa faci asta cu un terapeut. Nu te va obliga sa te destainui ci va astepta ceea ce vrei tu sa ii spui. Cert este ca suferi in acest moment dar spui ca este si o datorie sa suferi. Daca ai aceasta datorie de ce ai vrea sa scapi de ea? Datoriile se indeplinesc, nu-i asa?
Primul meu sfat ar fi exact acesta - Helga, decide ce vrei sa faci cu suferinta ta. Este ceva ce ai datoria sa faci si atunci raspunsul ar fi sa alegi optiunile care te fac sa suferi cel mai mult. Daca vrei sa te opresti asupra suferintei tale si sa incerci sa ii dai o forma atunci poti apela la serviciile unui psihoterapeut. In acest caz, ideea de a urma o terapie este binevenita. Problema ca nu cunosti niciunul poate fi rezolvata; daca imi trimiti un mesaj la adresa centrupsihologie@gmail.com, unul din colegii mei iti va recomanda un terapeut din orasul in care locuiesti.
In momentul actual ai simtit nevoia de a avea un nou prieten care sa-l inlocuiasca pe cel vechi dar ai ramas "fidela" vechiului desi acesta nu mai exista in acest moment. Inteleg ca te simti ca si cum l-ai insela pe acesta. Uneori simti nevoia sa fii langa el. Sau poate doresti asta pentru ca te simti vinovata.
Al doilea sentiment si al doilea sfat care pare a merita atentie este "vinovatia". Vinovatia este un cuvant des repetat in mesajul tau. Este o experienta bine cunoscuta tie? Acest sentiment exista si nu stii ce sa faci cu el. Incerci sa-i dai o forma dar simti ca nu prea reuseste asta. Vinovatia este o stare foarte raspandita. Poate ca nici reactiile pe care le ai fata de actualul prieten nu sunt chiar intamplatoare. Poate ca vrei sa-i transmiti un mesaj pe care nu ai curajul sa il transmiti in forma verbala pentru ca aceasta ar preuspune sa iti asumi ceea ce spui.
Ai incercat sa umpli golul din viata ta, angajandu-te si petrecand cat mai putin timp acasa. Poate sa fie o forma de a fugi de ceea ce simti? Poate ca este util sa te opresti din fuga de tine insati si sa vezi ceea ce simti cu adevarat. Nu stiu in ce masura esti tu pregatita pentru a putea sa raspunzi propriilor tale afecte, propriilor tale stari dar odata ce vei avea acest curaj lucrurile se vor simplifica.
Nu oricine este pregatit pentru a intra intr-o relatie terapeutica. Sunt oameni care nu sunt pregatiti pentru acest lucru. Terapia nu inseamna o stare de confort iar cand sedintele se termina, abia atunci incepe cu adevarat travaliul terapeutic. A face terapie inseamna a scoate la lumina sentimente incarcate, sentimente dureroase. Esti tu pregatita pentru acest lucru? Aceasta intrebare intr-o forma sau alta ne-o punem cu totii atunci cand punem mana pe telefon pentru a face o programare.
Exista oameni care intr-un moment de incarcatura emotionala suna. In ziua programarii se razgandesc pentru ca nu sunt inca pregatitit pentru asa ceva. A incepe o terapie este un moment dificil din viata noastra iar aceasta decizie trebuie sa fie una autentica. Esti tu pregatita acum sa infrunti aceste stari? Este dificil sa raspunzi la aceasta intrebare dar exista in orice actiune a noastra, un anumit risc pe care suntem dispusi sa ni-l asumam sau nu.
In concluzie cred ca trei lucruri sunt importante si am sa incerc sa concluzionez cu ele:
Cert este ca viata ta va continua sa mearga inainte atunci cand vei reusi sa asezi in sufletul tau ceea ce s-a intamplat in relatia ta veche.
Comentarii (1)
In tara in care traiesc, problema de violenta a barbatului fata de femeia lui a capatat in ultimii ani o masura extrem de mare. Actele de violenta ajung pana la uciderea femeii. Atunci. Punctul de legatura a comentariului meu cu povestea lui Helga este ca multi din acesti barbati incep iadul proiectat contra femeii cu amenintari de ucidere de sine. Adica, "nu ma lasa, o sa ma omor". In fine, ce vreau sa zic este ca dupa mine Helga a avut noroc si noroc mare ca chestia nu sa terminat urat pt. ea. Ii urez numai fericire.
Posteaza comentariu