Cercetătorii au dorit să afle ce se întâmplă în mintea unei persoane îndrăgostite sau care tocmai a fost dezamăgită pe plan sentimental şi au ajuns la concluzia că "boala iubirii" reprezintă într-adevăr o realitate ştiinţifică.
Începând din 2005, studiile ştiinţifice consacrate reacţiilor pe care le are creierul uman în urma unei probleme sentimentale s-au multiplicat. Cu ajutorul RMN-ului, savanţii americani au încercat să descifreze misterul care învăluie consecinţele avute de despărţirile amoroase pe plan cerebral.
Anumiţi cercetători consideră că dopamina este molecula pasiunii amoroase.
Modificările observate vizează regiuni ale creierului implicate şi în alte procese asociate cu motivarea, reglate de sistemele de recompensare. Nu este deloc surprinzător faptul că acele regiuni cerebrale sunt asociate cu sentimentele amoroase, însă savanţii evită să generalizeze atunci când vorbesc despre neurotransmiţătorii asociaţi.
În ceea ce priveşte despărţirile şi necazurile (şi toate situaţiile de doliu, în general), activări şi scăderi ale activităţii cerebrale au fost raportate în aceleaşi regiuni din creier. Este dificil de tras concluzii exacte, cu excepţia celor referitoare la sistemele care sunt implicate, însă acest fapt nu este surprinzător.
Alţi doi neurotransmiţători sunt cel mai probabil implicaţi în mod direct în relaţiile amoroase: ocitocină şi vasopresină. Ei sunt implicaţi în formarea de legături "amoroase", la şoarecii de câmp, şi joacă un rol important în stabilirea de legături sociale la oameni. Există două specii de şoareci de câmp în Statele Unite - o specie dă dovadă de fidelitate, iar cealaltă, de promiscuitate. Diferenţele dintre ocitocină şi de vasopresină există şi este posibilă o transformare a uneia în alta, prin modificarea neurotransmiţătorilor şi a receptorilor lor.
Posteaza comentariu