Într-adevăr, îți este greu să accepți că ceva atât de prețios, în care ai investit atât de mult, pare să se sfâșească. La început, vei căuta tot felul de pretexte și justificări, pentru că simplul fapt de a recunoaște acest lucru îți face inima să tremure.
Dar, dacă te vei pune pe primul loc și vei fii atentă la emoțiile tale, la propria ta fericire, vei înțelege că nu mai poți continua, pentru că ești într-o relație toxică.
Comportamente pasiv-agresive
Chiar dacă nu există o confruntare directă între tine și partenerul tău, simți o opoziție ascunsă, o tensiune care se inserează în toate acțiunile voastre împreună. Îți dai seama că nu este de acord cu tine și îți opune o rezistență pasivă, chiar dacă nu îți spune în față ce crede. Ori poate să critice orice acțiune pe care o faci, chiar și cea mai neînsemnată.
La rândul tău, s-ar putea să nu-ți dai pe față sentimentele și aștepți ca el să ghicească ce simți. Poate că nu intenționezi să fii agresivă, dar s-ar putea ca tăcerile tale și tensiunea pe care o creați între voi să vă îndepărteze din ce în ce mai mult unul de celălalt.
Pentru a depăși acest tip de comportamente, care vă intoxică relația, trebuie să vă deschideți unul către celălalt, să vorbiți despre sentimentele voastre, să acționați împreună pentru găsirea unei soluții. Numai dacă vă veți înțelege reciproc, aveți o șansă să vă vindecați relația. Citește continuarea pe divahair.ro!