Comunicarea si intelegerea, esentiale in cuplu
Psihoterapeutul Andreea Raduta considera insa ca iubirea este unica pentru fiecare cuplu in parte si este dificil ca aceasta sa fie etichetata: "Iubirea dintre doi oameni este un sentiment puternic si viu, si, tocmai pentru ca este vie, se transforma, putand sa se adanceasca si sa se imbogateasca, in timp, sau, dimpotriva, sa dispara. Iubirea romantica, pasionala sau bazata pe prietenie sunt doar niste concepte si nu pot cuprinde tot ceea ce traiesc, in mod real si autentic, doi oameni care se iubesc sau s-au iubit candva".
Specialistul a continuat, precizand ca iubirea poate suferi transformari de-a lungul timpului: "De la dragostea de inceput, cand cei doi plutesc, sunt fericiti si indragostiti si isi idealizeaza partenerul sau partenera, la o dragoste matura, bazata pe iubirea partenerului, asa cum este el, de fapt, si nu asa cum ni-l dorim sau imaginam noi.
Aceasta confruntare dintre imaginea idealizata a partenerului si imaginea sa reala produce, de obicei, multa suferinta si unele cupluri chiar ajung sa se desparta in urma acestei confruntari. Cuplurile armonioase sunt cele in care cei doi au reusit sa se accepte si sa se iubeasca neconditionat, asa cum sunt ei, si in care fiecare reuseste sa isi pastreze atat identitatea proprie (fara a fi inghitit sau sufocat de partener), cat si relatia".
Insa cum putem ajunge la performanta de a avea o relatie de lunga durata implinita, in care ambii parteneri sa fie fericiti cu povestea de dragoste pe care o traiesc si, in acelasi timp, sa nu isi piarda personalitatea? Doi dintre prietenii mei sunt impreuna de 10 ani.
Din punctul meu de vedere, au ajuns la un nivel al intelegerii reciproce si al increderii care frizeaza incredibilul. Sunt de fiecare data placut surprinsa cand ii vad impreuna, pentru ca reprezinta, pentru mine, dovada ca poti fi la fel de indragostit de partenerul tau si dupa ani intregi.
Adina mi-a marturisit: "Ne-am cunoscut cand eram la liceu, in clasa a XI-a. Mircea a aparut in viata mea la momentul potrivit. Ne-am inteles din primele momente, aveam atatea pasiuni comune si puneam atat de mult suflet in discutiile noastre... Atunci, nici macar nu credeam ca voi intalni vreun baiat care sa se uite la mine, daramite care sa ma inteleaga atat de bine".
Prietena mea a adaugat: "Au trecut anii si am ramas impreuna. Normal, am avut probleme, la fel ca orice alt cuplu, dar am reusit sa le rezolvam, pentru ca ne respectam foarte mult, avem incredere in noi si comunicam in permanenta, cu adevarat. Nu s-a schimbat nimic intre noi, il iubesc la fel de mult si chiar mai mult cu fiecare zi care trece. Incercam sa fim in continuare noi, asa cum eram atunci cand ne-am cunoscut. Si acum ma scoate in parc, la plimbare, imi face poze in fata unui copac inflorit sau imi cumpara o prajitura de la cofetarie".
Compromisurile pot denatura relatia de cuplu
Nu cunosc multe cupluri care sa reziste foarte mult timp impreuna si care sa se simta atat de bine cu partenerul de viata, incat sa devina un lucru vizibil si pentru cei care ii inconjoara. Si, de asemenea, putine sunt relatiile in care nu intervin plictiseala, rutina sau compromisul.
Psihoterapeutul Andreea Raduta ne explica in ce masura compromisurile ar putea denatura sau diminua, in timp, relatia de cuplu: "Depinde cum definim compromisurile. Daca le definim drept o cale de mijloc, care implineste nevoile ambilor parteneri, in care fiecare renunta la ceva, dar si castiga ceva, atunci sunt acceptabile in relatia de cuplu. Nu este in regula insa si relatia se poate deteriora semnificativ, atunci cand unul dintre parteneri renunta in mod constant la el, la ceea ce isi doreste, spera, la valorile si nevoile sale profunde, doar de dragul celuilalt sau pentru a ramane in relatie".
Specialistul a adaugat ca fiecare dintre parteneri trebuie sa aiba grija atat de relatia de cuplu, cat si de propria personalitate si propriile nevoi: "Este vital ca fiecare sa isi dezvolte armonios personalitatea, facand lucrurile care il implinesc, sa caute satisfactia si fericirea atat prin fortele proprii, cat si in cuplu. O persoana nemultumita de sine si de ceea ce a facut pe plan profesional, de exemplu, va aduce o mare parte din aceste nemultumiri si frustrari si in relatia de cuplu".
Posteaza comentariu